Cum să îți transformi telefonul cu Android într-un gamepad pentru PC

, 28 Iul, 08:40

Deşi vă puteaţi folosi telefonul cu Android ca pe tastatură sau touchpad wireless, cei de la vi-l transformă într-un gamepad.

gestureworks-gameplay-android-gamepad

O parte importantă din experienţa de gaming oferită de o consolă dedicată ţine de gamepad-ul folosit. În multe jocuri acesta vă face mult mai eficient, decât dacă aţi folosi un mouse şi o tastatură. Pentru că gamepad-urile sunt de multe feluri, prea puţine dintre ele sunt ieftine şi s-ar putea să nu fie compatibile cu orice joc, de acum înainte există o alternativă software chiar pe telefonul cu Android.

GestureWorks Gameplay nu este o aplicaţie nouă. Aceasta era disponibilă pe Steam de câteva luni şi, în tandem cu o tabletă, vă permitea să vă folosiţi orice gadget ca pe . Odată cu update-ul la versiunea 2.0 a respectivei aplicaţii, după ce aţi cheltuit 15 dolari pe Steam, orice telefon sau tabletă cu Android poate fi transformată într-un gamepad virtual. Pentru ca experienţa recreată să fie cât mai autentică, vă puteţi personaliza cu precizie elveţiană fiecare element din respectivul gamepad. Puteţi redimensiona butoanele şi le puteţi schimba poziţia sau puteţi adăuga mai multe stick-uri virtuale. În plus, puteţi descărca profilele de controller gata create pentru diverse jocuri.

Dacă este să fim realişti, preţul pentru respectivul program nu este deloc ieftin. Având însă în vedere librăria de jocuri de pe Steam şi promisiunea că GestureWorks Gameplay va beneficia de actualizări regulate, pentru unii dintre voi, investiţia s-ar putea să fie justificată.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail