05 oct. 2014 | 12:09

HTC Eye va fi un One (M8) cu o cameră foarte bună și design schimbat

ACTUALITATE
HTC Eye va fi un One (M8) cu o cameră foarte bună și design schimbat

Pe 8 octombrie, HTC lansează un produs nou. HTC Eye ar putea fi acesta, un telefon gândit pentru selfie-uri, dar construit pe hardware de HTC One (M8).

Secondary camera HTC One M8

HTC a lansat anul acesta One (M8), cel mai bun telefon, în iarnă. A urmat HTC One mini 2 și alte câteva modele ieftine și acum pregătește pentru New York modelul HTC Eye. Numele și dotările nu sunt oficiale, dar avem câteva informații cu privire la dotările tehnice. GSMArena scrie că are ecran de 5,2 inci full HD, un procesor quad core Snapdragon 801 și 2GB de memorie RAM cu un spațiu de stocare de 32GB.

Dincolo de aceste dotări, ce ar trebui să scoată în evidență telefonul este camera frontală. Are 13 megapixeli cu o diafragmă f/2.0 și unghi larg de cuprindere. Mai mult, aceeași cameră va fi și pe spatele telefonului. Bateria va fi însă doar de 2.400 mAh și va fi interesant de văzut cum reușește HTC să asigure autonomia la un nivel rezonabil.

htc eye camera frontala

Spre deosebire de HTC One (M8), care este un bloc din aluminiu rotunjit spre spate, HTC Eye va avea un design mai apropiat de iPhone 5c sau modelele Lumia. Va fi disponibil în două nuanțe de culoare, cu capacul bateriei de un fel și rama carcasei de un alt fel. Mai mult, din imaginea adăugată mai jos se vede că este destul de subțire.

HTC One (M8) încă are un preț de peste 2.000 de lei, dar rămâne cel mai bun telefon HTC, iar designul este unul dintre cele mai bune. O alegere „de buget“ este HTC One de anul trecut.

htc eye leaks

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele