Google ne arată șoferul perfect: Nu adoarme, nu bea și este conectat la Internet

, 23 Dec, 14:02

Google continuă să lucreze la dezvoltarea mașinilor care se conduc singure și a prezentat ieri pentru prima oară prototip al unui astfel de autovehicul.

google car 1

Google a făcut un pas important în ceea ce privește mașinile care se pot conduce singure. Acesta este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale companiei cu sediul în Mountain View, California, iar în luna mai a acestui an am avut ocazia să asistăm la o prima demonstrație. Dacă este să dăm crezare ultimei postări pe contul de Google Plus a ”Google Self-Driving Car Project”, acel model nu a fost unul foarte complex, neavând nici măcar faruri adevărate. Nu același lucru poate fi spus și despre cel prezentat acum. Conform celor de la Google, acesta este primul prototip în adevăratul sens al cuvântului.

GM Google Car
Modelul prezentat în luna mai

Pentru a se ajunge la rezultatul acesta, au fost realizate mai multe prototipuri, fiecare testând un anumit aspect. Au fost vizate, printre altele, frânarea și direcția, aspectele legate de controlul automat și computerul, alături de ceilalți senzori. Rezultatele obținute au fost cumulate și s-a ajuns la prototipul din prezent. În ceea ce privește design-ul, principalele schimbări sunt la partea frontală unde au fost montate faruri și la echipamentul din partea superioară, acesta fiind inclus acum într-o cutie care se aseamănă mai mult cu un girofar.

Google a declarat că a apelat și la anumiți constructori pentru a grăbi dezvoltarea acestor mașini. Chiar și cu asemenea progrese, introducere lor pe piață este la ani lumină depărtare. Manevrabilitatea în condiții dificile încă mai trebuie îmbunătățită, iar legislația reprezintă și ea o barieră foarte importantă.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail