Google Hangouts îți oferă primul minut gratuit pentru apelurile către unele țări

, 30 Oct, 15:56

Prin Google Hangouts puteți acum efectua apeluri către 25 de țări diferite, iar pentru primul minut nu veți fi taxați absolut deloc.

Google-Hangouts-Google-Plus_thumb.jpg

Pe 28 octombrie, Google a anunțat că apelurile prin Hangouts către 25 de țări vor beneficia de un prim minut gratuit. Partea bună este că România este una din țările pentru care apelurile prin Hangouts sunt permise, așa că veți putea suna din țară în exterior. Partea rea este că România nu este una dintre cele 25 de țări privilegiate, așa că cei care vă vor apela din exterior prin Hangouts vor fi taxați începând cu primul minut.

Printre aceste 25 de țări se numără Australia, China, Brazilia, Canada, SUA, Rusia și Spania. Lista completă o puteți vizualiza pe această pagină. Canada și SUA sunt niște excepții, apelurile către majoritatea locațiilor din aceste două țări fiind deja gratuite pentru oricine. Singura condiție pe care va trebui să o îndepliniți este să aveți credit în contul de Google, pentru eventualitatea în care depășiți un minut și veți fi taxat.

Veți știi că apelul pe care îl efectuați are primul minut gratuit dinainte, pe ecran fiind afișat ”First minute free!” sau ”Primul minut gratuit!”. Un minut este exact cât trebuie pentru a da vești importante apropiaților tăi sau pentru a transmite salutări unei rude îndepărtate.

Anunțul oficial în legătură cu primul minut gratuit a fost făcut pe Google+, unde au fost postate câteva dintre cele mai interesante lucruri pe care le poți face la telefon în primul minut gratuit. Astfel, puteți spune ”Te Iubesc!” de 42 de ori, sau puteți avea o scurtă conversație cu mătușa cu care nu rezistați la telefon mai mult de 55 de secunde, sau puteți chiar oferi informații rapide fratelui din Milano în legătură cu scorul meciului. Anunțul complet este disponibil pe Google+.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail