Google detaliază ştiinţa din spatele recunoaşterii vocale într-un scurt metraj [VIDEO]

, 20 Oct, 10:32

Pentru că smartphone-urile actuale ne înţeleg din ce în ce mai bine, cei de la Google s-au decis să ne explice ştiinţa din spatele recunoaşterii vocale.

Google voice recognition recunoastere vocala

Performanţa computerelor personale a evoluat incredibil de mult în ultimii ani. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre nivelul de inteligenţă artificială al acestora, manifestat prin abilitatea lor de a purta un dialog cu un om. Deşi există dovezi clare că se lucrează intens la astfel de proiecte, se pare că vor mai trece câţiva ani până la transpunerea în realitate scenariului din filmul Her.

Smartphone-urile pe care le folosim au devenit centrul activităţilor pe care le întreprindem zilnic. Reprezintă partenerul nostru perfect în foarte multe activităţi. Partea bună este că o mare parte dintre aceste activităţi pot fi iniţializate prin intermediul unor comenzi vocale. sau Google Now, sunt nişte care devin mai performanţi la fiecare câteva luni. Va mai trece mult timp însă până când vor putea să poarte cu noi un dialog realist.

Un nou scurt metraj lansat de Google zilele trecute, disponibil gratuit mai jos, detaliază evoluţia tehnologiei din spatele modulelor de recunoaştere vocală. Explică nivelul la care cuvintele noastre pot fi înţelese de un computer şi stadiul dezvoltării de reţele neuronale artificiale capabile să îmbunătăţească întregul sistem.

Principalul scop al oamenilor de ştiinţă şi al inginerilor este de a crea un computer care înţelege substraturile dialogului cu un om şi, mai mult decât atât, poate să răspundă la orice tip de întrebare într-un mod realist şi coerent. Va mai dura însă mulţi ani până la materializarea acestui plan şi cu siguranţă nu va fi disponibil în limba română prea curând.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail