07 aug. 2014 | 13:00

Gmail te ajută să scapi rapid de emailurile la care eşti abonat

ACTUALITATE
Gmail te ajută să scapi rapid de emailurile la care eşti abonat

Google tocmai a introdus un update foarte util în Gmail care ar fi avut mari şanse să treacă neobservat fără voia voastră.

Screen Shot 2014-08-07 at 08.26.59

Cu toţii suntem abonaţi la diverse scrisori în format digital care ne agresează la fiecare câteva zile. Mai mult decât atât, în acelaşi format de newsletter, primim şi emailuri de la expeditori cu care nu am avut vreodată vreo interacţiune.

În teorie, de dragul legalităţii, fiecare dintre acele mesaje include un buton de dezabonare – unsubscribe. Din păcate, de cele mai multe ori, acela este incredibil de mic şi poate fi ascuns şi trecut cu vederea.

Citește despre cum să ai Google Now pe orice telefon cu Android. 

Soluţia la această problemă a fost introdusă zilele trecute în interfaţa web de la Gmail. De acum înainte, când intraţi pe un newsletter, în partea de sus a paginii, lângă numele expeditorului va fi prezent, într-un mod foarte vizibil, butonul Unsubscribe, pus acolo de Google.

Printr-un click pe el, vi se va mai cere o dată confirmarea că vreţi să vă dezabonaţi, doar ca la final în partea de sus să aparată mesajul pe fond galben din captura de mai sus ,,Ar trebui să încetaţi să mai primiţi mesaje de la acest expeditor.”

Deşi această soluţie nu este perfectă şi nici nu apare în dreptul tuturor mesajelor, din acest moment, este doar o chestiune de timp până când gigantul din Mountain View o va perfecţiona.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele