Samsung Galaxy Note 4 va integra un scanner de retină

, 14 Iul, 08:30

Într-o lume în care prea puţine telefoane vin cu cititoare de amprentă, Samsung ar vrea să integreze un scanner de retină în .

samsung galaxy-note-4-retina-scanner

Au existat de ceva timp speculaţii legate de o nouă formă de autentificare pe care Samsung îşi propune să o integreze în smartphone-urile sale viitoare de vârf. Deşi a mers pe urmele celor de la Apple în cazul Galaxy S5, integrând un cititor de amprente în butonul de accesare al meniului principal, Note 4 se pare că va veni cu ceva nou.

Samsung va anunţa un nou Galaxy Note în septembrie. De această dată este vorba de . Deşi este dificil de apreciat dacă imaginea de mai sus este o referinţă către respectivul phablet, aceasta a fost postată pe contul oficial de Twitter al Samsung Exynos. Având în vedere faptul că ochiul uman este în centrulul atenţiei şi textul ataşat este ,,Securitatea poate fi îmbunătăţită folosind elemente ce ne sunt unice nouă”, un scanner de retină nu ar trebui să mai întârzie foarte mult. Mai precis, aceasta s-ar putea să fie prima referinţă subtilă către una dintre cele mai importante funcţii complet noi din următorul Galaxy Note.

Alte specificaţii ipotetice care au fost asociate cu noul Note includ un panou Quad HD de 5,7 inci ce are în spate un SoC Qualcomm Snapdragon 805, un GPU Adreno 420 şi 3GB RAM. Ca de fiecare dată, cu siguranţă va exista şi o versiune a respectivului vârf de gamă de la producătorul coreean cu procesor Samsung Exynos.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail