G.Skill Phoenix Blade, probabil cel mai rapid SSD consumer

, 23 Oct, 17:02

G.Skill este cunoscut în principal pentru modulele sale de memorie însă producătorul a mai avut ceva incursiuni pe piața SSD-urilor.

G.Skill-Phoenix-Blade-1

De această dată noile modele de SSD-uri G.Skill Phoenix Blade vin sub o nouă formă și ating viteze pe care orice entuziast și le-ar dori. Chiar dacă este destinat segmentului de entuziaști și este așadar un produs consumer, SSD-ul folosește o interfață PCIe Gen 2.0 x8 și 4 controllere LSI SF-2281 în matrice RAID 0. Astfel Phoenix Blade poate atinge viteze de 2000 MB/s la citire și scriere deopotrivă, de 4 ori mai mult față de cât se poate obține cu un port SATA 3. SSD-ul are ptobabil și cele mai bune valori IOPS, 245K la 4KB la scriere aleatorie, valori ce aduc îmbunătățiri semnficative pentru creatorii de conținut multimedia și chiar și pentru gaming.

Stocarea de date și vitezele ridicate de transfer nu sunt singurii factori de luat în considerare protecția fiind al treilea ce merită menționat. Phoenix Blade are protecție CRC pentru reducerea erorilor. Înafară de funcțiile obișnuite SMART și TRIM discul suportă și standardul SCSI UNMAP și are o garanție de 3 ani ce vine și cu suport tehnic pe toată această perioadă.

Poate vă gândiți că locul acestui SSD se află pe un slot PCi Express lângă placa grafică performantă responsabilă de rezoluțiile mari în jocurile preferate, însă există o limitare și anume temperatura de funcționare între 0 și 55 de grade. Sistemul nu ar trebui totuși să fie atât de fierbinte în orice situație însă e bine de luat în calcul această posibilitate. Nu există informații oficiale legat de preț însă producătorul intenționează să aducă acest SSD la un preț mai mic decât alternativele pe PCI Express pentru Enterprise.

G.Skill-Phoenix-Blade-2

G.Skill-Phoenix-Blade-3

G.Skill-Phoenix-Blade-4

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail