FIFA 15 apare în septembrie. Cele mai importante caracteristici [VIDEO]

, 21 Iul, 13:24

EA Sports se pregătește să lanseze FIFA 15. Aceasta va ajunge pe 23 septembrie în America de Nord. De curând, compania a publicat și coperta nord-americană, iar noi vă prezentăm principalele caracteristici ale jocului.

fifa-15-na-cover-reveal_656x369

FIFA 15 va fi lansată în magazine pe 23 septembrie în America de Nord, pe 25 septembrie în Europa și pe 26 septembrie în Marea Britanie. Utilizatorii care doresc să fie printre primii utilizatori, pot să precomande jocul pentru 60 de euro încă de acum. FIFA 15 va aduce motorul Ignite pentru o experiență mai realistă.

Coperta europeană îl va avea ca personaj principal pe vedeta Barcelonei, Lionel Messi. Pentru cei care vor cumpăra jocul în America de Nord, FIFA 15 îl va avea pe copertă pe … Clint Dempsey. Dacă nu ați auzit de el, nu e o problemă. E jucătorul echopei Seattle Sounders și căpitanul naționalei americane de … soccer.

Screen Shot 2014-07-21 at 13.22.00

Caracteristici ale FIFA 15

Inteligență emoțională – jucătorii din FIFA 15  vor avea memorie și aceasta le va influența emoțiile, bazate pe contextul meciului. Cei de la EA Sports au adăugat 600 de emoții jucătorilor și aceștia vor răspunde mai realist la goluri, ratări sau accidentări.

Prezentarea dinamică a meciului – comentarii îmbunătățite, reacții unice ale fanilor, cântece și activități relevante fiecărei echipe. Jucătorii vor avea reacții mai bune pe bancă, atunci când o echipă dă gol sunt noi imagini ale bucuriei, iar jucătorii vor fi incluși mai bine în cadrul zilei de meci.

Teren de fotbal realist – în timpul meciului suprafața de joc se uzează, iar FIFA 15 va recrea senzația jucătorilor care joacă pe un teren prost sau în ploaie.

Îmbunătățirea acurateții șutului – inginerii EA Sports au îmbunătățit fizica jocului. Mingea se duce mai realist, efectele sunt îmbunătățite. Traiectoria mingii va influența jocul mult mai mult ca până acum.

Grafică îmbunătățită a fiecărui jucător – fețele jucătorilor de fotbal vor avea un nivel de detaliu mai bun, tricourile se vor mișca, iar dacă afară plouă, ele se vor murdări.

Pentru toate caracteristicile noi din FIFA 15, puteți vedea mai multe pe site-ul oficial.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/FIFA 15/”/]

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail