E-Boda FullStream – WiFi Broadcasting pentru toate gusturile [REVIEW]

, 28 Iun, 16:00

E-Boda FullStream Review (15)

Am mai discutat în trecut despre tehnologii de streaming a conținutului de pe dispozitivele mobile pe televizor. Trebuie să știm că există mai multe standarde, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Miracast este doar unul dintre aceste standarde, și este gândit pentru a oferi conectivitate în mașină, de pe smartphone pe ecranul sistemului multimedia și de navigație.

Desigur, nu toți producătorii auto folosesc această tehnologie, însă ea este din ce în ce mai prezentă pe sistemele de navigație instalate opțional la service-urile auto.

Totul se bazează pe protocoale, iar aceste sunt definite de producătorul dispozitivului mobil sau de cel al stick-ului care se introduce în televizor de exemplu. Un astfel de stick a ajuns pe masa noastră de laborator, și poartă numele de E-Boda FullStream.

Design – E-Boda FullStream

E-Boda FullStream este un stick de dimensiuni medii, care se introduce în conectorul HDMI al televizorului. Nu trebuie să fie un SmartTV, nu trebuie să aibă conectivitate WiFi și nici măcar un port USB, stick-ul este gândit să funcționeze fără.

E-Boda FullStream Review (6)

Unul din capete este ocupat de conectorul HDMI, iar pe laterală avem conectorul microUSB pentru alimentarea stick-ului. După cum știm, HDMI-ul nu este alimentat.

E-Boda FullStream Review (3)

Pe partea frontală avem logo-ul producătorului și un LED care ne spune dacă stick-ul este alimentat corect sau nu.

Pachet E-Boda FullStream

E-Boda FullStream Review (12)

În pachetul lui E-Boda FullStream găsim accesoriile de bază. Avem stick-ul propriu-zis, un cablu adaptor de 10 cm pentru HDMI, un cablu microUSB și un alimentator de priză.

E-Boda FullStream Review (9)

Stick-ul este destul de lat, din acest motiv ar putea să nu se înțeleagă bine cu porturile HDMI destul de apropiate ale televizoarelor, de aici și necesitatea unui mic prelungitor.

E-Boda FullStream Review (2)

E-Boda FullStream are nevoie de o alimentare dedicată pentru că deține conectivitate WiFi. Dacă aveți un port USB pe televizor atunci îl puteți folosi pe acela, dacă nu, alimentatorul dedicat vă vine în ajutor.

Instalare – E-Boda FullStream

EZCast 1

Instalarea se face destul de simplu. Pe televizor se comută pe portul HDMI în care este introdus stick-ul, iar pe ecran se pot vizualiza informațiile oferite de acesta.
Stick-ul pornește destul de repede, 5-8 secunde în funcție de televizor, și afișează pe primul ecran numele rețelei wireless pe care o emite, și setările acestuia.
La prima pornire, chiar dacă este un produs nou, mi-a cerut un update de firmware pe care și l-a făcut automat de pe site-ul producătorului.

EZCast

Pasul următor este instalarea aplicației EZCast pe dispozitivul de pe care doriți să trimiteți informații pe TV. Acesta poate fi un smartphone cu Android sau iOS, o tabletă sau chiar un laptop ce folosește Windows sau OSX de la Apple.

Așadar este perfect compatibil cu orice dispozitiv de pe piață, lucru care este de lăudat. Bine, aproape cu orice dispozitiv, de notat că Windows Phone nu este suportat de nici un fel.
Un alt avantaj este compatibilitatea cu telefoanele Android ce au o versiune mai veche a sistemului de operare. Din câte țin minte, doar de la Android 4.0 există opțiunea de WiFi Broadcast ca standard.

Utilizare – E-Boda FullStream

E-Boda FullStream Review (2)

Utilizarea stick-ului de broadcast este destul de simplă. EZCast oferă o multitudine de opțiuni pentru streaming pe TV. Câteva zeci de minute petrecute în meniu și veți ști aproape orice funcție a acestuia.

Pe Android, din punct de vedere software, recunosc că mai e ceva de lucru la el. Meniul nu se mișcă exemplar de rapid, nu există animații sau elemente grafice bine puse la punct, și din câte îmi dau seama softul se bazează pe modulul de bază în dezvoltarea pe Android. Motivul este probabil implementarea software făcută de către chinezi, și o lipsă de detalii specifică acestor produse.

Pentru PC, softul arată aproape la fel și are aceleași opțiuni ca și pe smartphone. De menționat ar fi aici, că din nou, laptop-ul sau desktop-ul pe care se instalează, nu trebuie să aibă capabilități WiDi, ci doar să fie conectate în aceeași rețea internă. Aceeași regulă este valabilă și pentru dispozitivele Android sau iOS fie că este o tabletă sau un smartphone.

Calitatea imaginii este acceptabilă, nu pot să spun că sunt impresionat. Rulează fără probleme prin funcția de streaming și un fișier MKV cu subtitrare, chiar și la 1080p fără pierderi de cadre. Imaginea este clară, destul de vibrantă, și transferul se realizează fluid cu ajutorul unui sistem de compresie internă.

Este demn de menționat faptul că, pe smartphone, tabletă su pe PC se pot realiza orice fel de activități în timp ce pe ecranul televizorului rulează un film. Este posibilă chiar și efectuarea de convorbiri telefonice fără a opri filmul.

Concluzii – E-Boda FullStream

E-Boda FullStream Review (14)

Micul dispozitiv are un preț de doar 199 Lei, iar lucrul cel mai notabil este compatibilitatea cu orice device mobil de pe piață. Sigur, există variante mai bune, însă nu atât de ieftine, și probabil limitate la o anume platformă, cum este de exemplu Apple TV.

Mi se pare foarte util când ai un smartphone cu o mulțime de desene animate pe care le pui pe televizor pentru cei mici, și între timp îți termin treaba sau dai telefoane.

Mai există situația în care nu mai trebuie să cari un cablu HDMIcu tot cu adaptoarele respective, atunci când mergi în vacanță, și, la hotel, vrei să te delectezi cu serialele proprii pe televizorul din cameră. Am avut destule momente în care am coborât până la recepție pentru un astfel de cablu, doar să mă întorc cu un pahar de vin pentru că desigur, nu am găsit.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Am fost printre primii care au comandat acest produs. Din pacate, dispozitivul rateaza la scopul sau principal: streamingul video. L-am testat o saptamana pana sa-l returnez si nu am reusit sa-l pot folosi decent la nimic: vizionarea de filme din laptop este imposibila – nu incarca subtitrarea si merge sacadat, daca rulezi fisiere video sau foto din telefon (Iphone) exista un delay de cateva secunde care iti distruge total experienta de utilizare. In concluzie, un aparat bazat pe o idee extrem de interesanta dar lipsit de capacitatile software si hardware necesare.

Radu Neagu

Am auzit chiar de curând că există probleme pe iPhone și pe alte dispozitive Apple cu acest dispozitiv. Din păcate nu știu dacă se vor putea rezolva prea curând, pentru că e vorba de software-ul EZCast. Pentru dispozitivele Apple, cea mai bună soluție rămâne AirPlay de pe Apple TV. Este mai costisitor ce e drept, însă nu am întâlnit până acum un alt dispozitiv third-party, care să se comporte ok cu iOS-ul.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail