După o lungă pauză, WhatsApp a revenit în Windows Phone Store

, 02 Iun, 09:15

În urmă cu aproximativ două săptămâni, anunţam că popularul client de mesagerie instant,

WhatsApp a revenit în Windows Phone Store

Pentru o secundă, am fost convins că echipa de dezvoltatori din spatele s-a supărat pe Microsoft şi sistemul său de operare pentru mobile. Altfel nu-mi explicam cum se poate ca o aplicaţie atât de populară precum WhatsApp să treacă subit în nefiinţă.

Abia după aproape două săptămâni, Joe Belfiore, directorul Microsoft responsabil de platforma Windows Phone a făcut un anunţ oficial pe marginea acestui subiect. ,,Ne cerem scuze că nu am zis nimic legat de WhatsApp. Am lucrat cu ei pentru a-l repara şi ne aşteptăm să revină foarte curând.” Din fericire, pe lângă faptul că am aflat în sfârşit care a fost problema de s-a ajuns la astfel de măsuri radicale, tocmai s-a găsit şi o soluţie. Ca urmare, WhatsApp este din nou online şi-l puteţi descărca fără nici un fel de dificultate sau costuri din Windows Phone Store.

Din câte se pare, compatibilitatea cu recent lansatul Windows Phone 8.1 a fost cauza. Cu toate că numărul celor care rulează versiunea Developer Preview de WP8.1 nu este foarte mare, devenise evident că noul sistem de notificări implementat de Microsoft nu a fost perfect. Fiind o aplicaţie care se bazează masiv pe notificări, WhatsApp a trebuit să fie parţial reinventat, înainte să revină online.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail