Designul oficial şi cutia Galaxy S5 sunt disponibile online

, 12 Feb, 11:20

După ce am citit numeroase versiuni ale configuraţiei hardware pentru , acum aflăm şi elemente probabile legate de design.

samsung galaxy-s5-render

În cazul în care nu v-aţi obişnuit să vedeţi aproape în fiecare zi noi zvonuri generate parcă pe bandă rulantă , această frumoasă zi nu este o excepţie de la regulă.

Imaginea de mai sus pare să fie o randare oficială a noului vârf de gamă de la Samsung, ce include câteva dimensiuni şi o vedere din fiecare unghi. Deşi ar fi fost ideal ca aceasta captură să aibă o rezoluţie mai mare, important este să avem în vedere sursa. Sonny Dickson, un internaut care în trecut a publicat diverse detalii despre creaţiile Apple şi a avut dreptate, s-ar putea să nu ne înşele nici de această dată.

Dacă ar fi să desprindem ceva informaţii din această imagine, cea mai importantă este că Samsung nu s-a aruncat la schimbări radicale de design, cum a promis în trecut că o va face. Exceptând ecranul un pic mai mare care iese în evidenţă, aflăm că aparatul are 141,7 x 72,5 x 8,2 milimetri. Nu este evident un senzor de amprentă, deşi au existat câteva zvonuri în această direcţie, în schimb, bliţul de pe spate pare să fie semnificativ mai mare decât în modele anterioare.

În imaginea de mai jos, de origine îndoielnică, ni se oferă o parte din spatele cutiei la Galaxy S5. Deşi poate să fie foarte uşor modificată pe calculator, plecând de la o cutie similară de Galaxy S4 sau Note 3, dacă e să nu fim răutăcioşi, putem desprinde câteva informaţii interesante din ea. Aparent, Galaxy S5 va avea un procesor quad core la 2,5 GHz, 3GB RAM şi o baterie de 3000 mAh. Display-ul este un AMOLED de 5,25 inci cu rezoluţie QHD. Camera principală a aparatului este 20 megapixeli, în timp ce partea frontală se rezumă la o cameră de 2 megapixeli. Nu lipseşte din ecuaţie un senzor infraroşu, pentru a vă folosi telefon ca telecomandă universală.

samsung galaxy-s5-box

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

„cutia la galaxy S5 ?”

In fata la exprimarea asta pot decat sa zic jos palaria 😉

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail