De ce a cumpărat Google o companie care produce o lingură?

, 22 Sep, 12:29

Google a cumpărat unul dintre cele mai interesante startup-uri de pe planetă și va fi un lider în lupta pentru îmbunătățirea vieții bolnavilor cu Parkinson cu ajutorul unei linguri inteligente. Lift Labs dezvoltă gadgetul de câțiva ani.

lift-e1410382920909

Tranzacția a fost dezvăluită acum mai bine de 12 zile, iar acum vă explicăm cum luptă Lift Labs pentru îmbunătățirea vieții bolnavilor cu Parkinson. Practic, lingura dezvoltată de aceștia elimină automat 70% din tremurul care-i afectează pe bolnavi.

Lift Labs va intra în cadrul Google X, fabrica de proiecte science-fiction care devin realitate. La Google X a fost dezvoltată mașina fără șofer, dronele de livrare, baloanele pentru internet și alte proiecte uimitoare.

Lift Labs a lansat Liftware Spoon ca o campanie pe IndieGogo în martie. Potrivit campaniei de acolo ei cereau doar 7.500 de dolari și au primit dublul acestei sume. Cu toate acestea, Lift a livrat lingura încă din decembrie și a primit reacții pozitive la efectele acesteia. Scopul campaniei a fost să livreze lingurile pe gratis celor care nu și le permit, dar au nevoie pentru o viață mai bună.

liftware

Lingura Liftware Spoon are senzori care detectează tremurul mâinii cu ajutorul accelerometrului și apoi le anulează cu ajutorul unui motor electric, care corectează totul. În testele companiei, lingura a micșorat efectele bolii Parkinson cu 70%.

Lingura celor de la Lift este încărcată prin USB și pentru a opri mișcarea acesteia, utilizatorul trebuie doar să o scoată din suportul său. Lingura poate să fie spălată la mașina de vase.

liftware

O lingură de acest fel costă 295 de dolari și poate fi comandată de pe site-ul oficial Lift Labs. Ne putem aștepta ca echipa să ducă proiectul la Google, iar aceștia, cu resursele lor uriașe să îi ajute să îl livreze la mai multe persoane în întreaga lume, dar și să-l îmbunătățească. De asemenea, Lift Labs vrea să scoată cât mai multe capete pentru gadget – lingură, furculiță, cuțit și altele.

Un amănunt interesant vine din viața personală a fondatorului Google, Serghei Brin. Familia lui are un istoric de Parkinson, iar el are 50% șanse să dezvolte maladia în următorii 20 de ani. Așadar, pe lângă o oportunitate de afaceri, e un lucru foarte personal pentru Brin.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail