Cum obţii un Mac Pro dintr-un coş de gunoi şi un PC?

, 16 Ian, 19:00

Deşi pare greu de crezut, un tânăr a reuşit să obţină un sistem foarte dintr-un coş de gunoi şi un PC.mac-pro-replica windows hackintosh

Nu a zis nimeni că sunt la fel şi nici măcar că au aceeaşi configuraţie hardware. Important este că sunt similare din punct de vedere estetic. Este vorba de un Mac Pro şi Hackinosh ce pare a fi un .

Dacă aţi fi urmărit măcar o parte dintre ştirile şi review-urile scrise pe marginea noilor sisteme Mac Pro de la Apple, aţi fi aflat că la ora actuală reprezintă cam cele mai performante şi scumpe desktopuri din lume. Pe lângă faptul că integrează cele mai noi procesoare Intel Xeon şi plăci video profesionale, sunt şi silenţioase datorită unui sistem de răcire revoluţionar. Computerul de mai sus, din exterior, este foarte similar cu un astfel de Mac Pro. Mai precis, prin prisma faptului că este vopsit în roşu, se aseamănă cu un Mac Pro ediţie limitată creat special de Jony Ive pentru o licitaţie umanitară ce urmează să aibă în loc în curând pentru fundaţia (RED).

Această creaţie are la bază un cos de gunoi ce poate fi achiziţionat de pe Amazon cu numele de Authentics Lunar bathroom trash can. La interior, ascunde o placă de bază Gigabyte Z87N cu WiFi integrat, un procesor Intel Core i3 pe arhitectură Haswell, o placă video AMD Radeon 7750, un SSD, un HDD şi o sursă ATX pentru asigura partea de alimentare. Cu toate că despre creator nu ştim decât că este neamţ, mai important este că întregul flux de activităţi care a dus la realizarea acestui Hackintosh a fost documentat pe FunkySpaceMonkey.com.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail