Controlul prin ultrasunete va fi noua dimensiune a interacțiunii cu telefonul

, 07 Oct, 08:00

În urmă cu șapte ani, ecranul tactil capacitiv debuta pe iPhone și de atunci a devenit cel mai bun mod de a interacționa cu telefonul. Acum, va fi înlocuit de controlul prin ultrasunete.

controlul telefonului prin ultrasunete

Să îți controlezi telefonul fără atingere e un vis mai vechi al multor companii. Samsung s-a implicat cel mai mult în acest domeniu și a reușit să introducă astfel de funcționalități folosind recunoașterea utilizatorului prin camera frontală. Proiectul celor de la Elliptic Labs este însă cu totul diferit și nu se mai bazează pe telefon ca să-ți „vadă“ mâna, ci se folosește de un câmp de ultrasunete, după cum scrie PocketNow.

Testul prezentat în videoclipul de mai jos se derulează pe un Samsung Galaxy S4, dar, după cum se vede și în poză, telefonul singur nu poate fi folosit pentru a-l controla prin ultrasunete, ci mai e nevoie de un sistem construit special. Multi Layer Interaction este proiectul Elliptic prin care un telefon poate măsura poziția mâinii și distanța până la aceasta, iar utilizatorul poate controla dispozitivul fie în funcție de cât de mult se apropie de acesta, fie prin swipe de la stânga la dreapta și viceversa.

MLI de la Elliptic Labs poate detecta mâna pe o distanță de până la jumătate de metru și poate funcționa chiar și când telefonul e în stand-by. Elliptic își duce creația în Japonia pentru a o prezenta la evenimentul CEATEC și poate se întoarce cu câteva parteneriate. Samsung ar fi un partener bun, mai ales după ce a introdus tot felul de funcționalități de control fără atingere.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail