Consolele din generația următoare ar putea fi mai aproape decât credem

, 09 Iun, 17:00

Consolele din următoarea generație ar putea veni mai repede decât ne imaginăm, după spusele celor de la AMD.

Consolele AMD

Xbox One și Play Station 4 au fost lansate abia anul trecut, și să vorbim de consolele ce vor urma după acestea ar fi puțin prematur. AMD este de părere că succesorii pentru Xbox one și PS4 sunt mai aproape decât ne dăm seama, și asta pentru că probabil Sony și Microsoft au început deja să lucreze la acestea.

Având în vedere că AMD este responsabil pentru componentele interne ale celor două console recente, probabil că știu cel mai bine despre ce vorbesc. Într-o discuție la Bank of America Merrill Lynch Global Technology Conference, vicepreședintele și CFO-ul AMD, Devinder Kumar a menționat că ”Ciclul de viață al acestor produse va fi probabil mai scurt. Clienții noștri se gândesc deja la ce urmează.”. Prin clienții noștri, cu siguranță AMD făcea referire la Sony și Microsoft și nu la consumatorul de rând.

Predecesorii pentru fiecare dintre aceste console au fost prezente pe piață aproximativ 6-7 ani, până când a fost introdusă următoarea generație, însă și acum, dezvoltatorii lucrează la jocuri pentru acestea, pentru că au deja o audiență și un grup mare de consumatori deja existent. Unii spun însă că motivul pentru care PS3 și Xbox 360 au rămas atât de mult pe piață a fost costurile mari de producție. Presupunând că tehnologia a avansat până la punctul în care sistemele puternice nu mai au un preț atât de prohibitiv, probabil Devinder Kumar are dreptate și succesorul pentru PS4 și Xbox One nu sunt atât de departe.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail