29 mai 2014 | 08:00

Colfax – un rucsac smart foarte util

ACTUALITATE
Colfax - un rucsac smart foarte util

Avem deja o mulțime de dispozitive smart: smartphone-uri, smartwatch-uri, smart-cars. Nu e de mirare că și un rucsac ar putea avea această calitate. Colfax este un astfel de produs smart, iar utilitatea lui depășește așteptările.

Rucsac Colfax

Există o serie de elemente care fac din rucsacul Colfax un produs smart.

Unul dintre ele este prezența unui acumulator intern, despre care producătorii spun că poate oferi până la două încărcări complete, în funcție de smartphone-ul utilizatorului. Acumulatorul este integrat în rucsac, poate fi detașat de aceasta, vine cu indicatori LED pentru a indica starea bateriei și dacă încarcă sau nu dispozitivul, precum și un circuit de protecție pentru acumulatorul smartphone-ului.

Al doilea element îl reprezintă un HDD extern cu o capacitate de 500 GB, compatibil cu standardul AirPlay de la Apple, și permite copierea fișierelor pe el sau de pe el, prin Wireless, de la o distanță de 30 de metri. Acesta permite până la 8 dispozitive conectate simultan, smartphone, tabletă sau laptop. Componentele sunt bine protejate pentru a asigura protecția lor, și rucscacul vine chiar și cu un cablu dedicat pentru a încărca bateria internă.

Și… cam cât ar costa un astfel de produs? Ei bine, Colfax oferă un fel de promoție, la prețul de 375 de dolari, cu 120 de dolari mai puțin față de prețul actual din magazine al aceluiași produs.

Așadar, 500 de dolari pentru un rucsac cu baterie și HDD de 500 GB? Cred că ar trebui să aibă și un tub de oxigen și toate cele necesare supraviețuirii pe Everest timp de 7 zile pentru a își merita prețul, după părerea mea. Sunt sigur că există deja doritori pentru el, cu toate acestea.