FitBit, cel mai cunoscut producător de purtabile, anunță trei noi dispozitive

, 28 Oct, 13:42

FitBit și-a lărgit, pe 27 octombrie, gama de produse cu 3 noi dispozitive anunțate de curând, dintre care unul este un smartwatch.

collage fitbit

FitBit a confirmat zvonurile care au apărut cu câteva zile în urmă și a anunțat 3 noi produse cu care va concura pe piața dispozitivelor purtabile. Este vorba despre FitBit Charge, FitBit Charge HR și FitBit Surge. Toate cele trei produse vor fi capabile să vă monitorizeze în timp ce faceți exerciții, în timp ce dormiți, iar două dintre ele au și monitor cardiac incorporat.

FitBit este una dintre marile companii producătoare de dispozitive purtabile și probabil cea mai cunoscută dintre ele, reușind să-și clădească renumele pe baza produselor de acest tip pe care le-a creat. Charge, Charge HR și Surge reprezintă un pas important pentru companie.

FitBit Charge este urmașul lui FitBit Force, dispozitivul care a fost retras de pe piață. Măsura extremă s-a datorat faptului că mai multe persoane au suferit iritații în urma folosirii acestuia. Cei de la FitBit au admis că afecțiunile ar fi fost provocate de nichelul folosit în producția curelei, iar pe 20 februarie toate modelele Force au fost rechemate în fabrică.

FitBit Charge va afișa pe ecranul OLED statistici în timpul efortului fizic, distanța parcursă și numărul de calorii  arse, și vă va putea urmări activitatea chiar și în timpul somnului. FitBit Charge are o baterie cu o autonomie de 7 zile, este singurul dintre cele 3 ce poate fi cumpărat deja și costă 130 de dolari.

cnet fitbit

FitBit Charge HR și Surge, disponibile din 2015

FitBit Charge HR este un FitBit Charge cu un monitor cardiac inclus, de unde și HR (heart monitor). Va combina datele acumulate în timpul efortului fizic cu cele acumulate în timp ce vă este monitorizat ritmul cardiac pentru a vă oferi statistici și trenduri diverse. FitBit Charge HR va fi disponibil la începutul anului 2015 pentru 150 de dolari iar autonomia de 5 zile a bateriei este mai mică decât la Charge.

Cel mai interesant dispozitiv este de departe FitBit Surge, primul ceas inteligent al acestei companii. FitBit Surge va avea un accelerometru, giroscop, busolă și un senzor de lumină ambientală. Ce are în plus Surge față de alte ceasuri inteligente este un GPS? La fel ca și Charge HR, FitBit Surge are un monitor cardiac, însă bateria va avea o autonomie mai mare, de 7 zile. Smartwatch-ul va costa 250 de dolari și va apărea în magazine la începutul anului 2015.

Toate cele trei vor putea afișa cine vă sună pe telefon cu condiția ca acesta să fie aproape de dispozitivul FitBit. FitBit încă este lider pe piața pe care concurează, dar competiția este din ce în ce mai aprigă. Prin Charge, Charge HR și Surge, FitBit vrea să se distanțeze categoric de rivali.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail