Caterpillar foloseşte buldozere pentru a demonstra rezistența CAT B15 [VIDEO]

, 09 Mai, 13:00

Cu toate că incursiunea celor de la în domeniul smartphone-urilor a fost privită cu reticenţă, producătorii se pare că sunt serioşi.

Caterpillar Cat B15

A trecut aproape un an de la momentul lansării smartphone-ului de la Caterpillar, preinstalat cu Android. Pentru că astfel de dispozitive cu preţuri nu foarte accesibile şi rezistenţă la intemperii se adresează unei nişe limitate, rareori vedem create în jurul lor campanii de marketing agresive. Cei de la CAT se pare că s-au decis să facă totuşi o excepţie, pentru a demostra rezistența CAT B15.

Pe sistemul ‘mai bine mai târziu decât niciodată’, compania americană tocmai a publicat pe YouTube clipul de mai jos. Acesta întruchipează într-un mod cât se poate de convingător faptul că dispozitivul lor pentru conversaţii nu se dă bătut cu una, cu două. O combinaţie creativă din aluminiu, cauciuc şi alte câteva materiale pe care nu le cunoaştem, au transformat acest gadget într-unul cât se poate de andurant.

Per ansamblu, am mai întâlnit astfel de demonstraţii de forţă, dar rareori atât de convingătoare. Mai precis, este uşor să scapi un telefon în apă sau să-l dai de pământ, dar nu prea te lasă sufletul să treci peste el cu un escavator Caterpillar Multi Terrain Loader de 4 tone şi să te mai aştepţi să funcţioneze. Păreți convinși de rezistența CAT B15? Vizionare plăcută!

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Dragii mei, daca sunteti semi analfabeti, mai bine va limitati la partea vorbita a comunicarii. Sau daca inventati cuvinte noi, puneti o legenda la sfarsitul articolului cu explicatii. Merci

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail