Canon 7D ar putea avea un succesor chiar în septembrie

, 02 Iul, 19:00

Atunci când Canon a anunțat EOS 7D, acum câțiva ani, mulți au spus că acest model șterge și mai mult delimitările dintre camerele foto pentru amatori și cele pentru profesioniști.

Canon 7D Succesor

Desigur, au avut dreptate, pentru că EOS 7D de la Canon reprezenta ce e mai bun din ambele segmente, iar entuziaștii puteau achiziționa o cameră aproape profesională la un preț mult mai mic. Probabil deja mulți dintre utilizatori se întreabă când va lansa Canon un succesor pentru acest model. Zvonurile spun că luna cea mai indicată pentru o astfel de lansare ar putea fi septembrie, conform celor spuse de CanonRumors.

NDA-ul pentru Canon EOS 7D MK II va fi ridicat tot la momentul respectiv, și atunci vom afla mai multe detalii despre acest model. Inițial, zvonurile spuneau că luna programată pentru lansare va fi august, însă având în vedere că 16 septembrie este data de începere a târgului Photokina, decizia de a o lansa între entuziaști și profesioniști este mai înțeleaptă.

Specificațiile continuă să fie un mister, însă dacă ascultăm zvonurile, acestea menționează un senzor de 20 Megapixeli, ISO de la 100 la 12800 cu posibilitatea de extindere la 25600, viteza obturatorului de /8000, mod silențios de declanșare, focalizare automată, 8 cadre pe secundă și un display LCd de 3 inci.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail