Candy Crush Saga generează proteste cu aplicaţii pe AppStore

, 02 Feb, 14:00

După ce creatorii au obţinut mărci comerciale pentru cuvinte precum Saga şi Candy, protestele nu au întârziat prea mult să apară.

Candy-crush-saga king appstore

Premisa mi se pare incredibilă. În Europa cei de la  au reuşit să obţină un trademark pentru cuvântul Candy. Mai mult decât atât, au început să atace mici dezvoltatori, obligându-i să-şi schimbe numele aplicaţiilor în cazul în care au acest termen foarte original în titlu.

Repercusiunile nu au întârziat să apară. Foarte mulţi dezvoltatori au făcut aplicaţi simple, chiar foarte simple, cu cuvântul Candy şi le-au înaintat către aprobare la Apple. Variaţii mai mult sau mai puţin pe aceeaşi temă, peste 100 de aplicaţii au fost deja aprobate ca parte a protestului Candy Jam. În speranţa că în viitor nu se vor mai putea licenţia termeni atât de comuni, în AppStore se găsesc la această oră aplicaţii precum CAN D, ThisGameIsNotAboutCandy, CanDieCanDieCanDie sau Candy_Games. Aceasta din urmă, de exemplu, include un singur buton pe care, dacă faceţi un tap, o voce vă va spune cuvântul Candy.

Deşi este greu de apreciat la această oră dacă protestul va avea vreun efect pe termen lung, un lucru este sigur. Există deja mai multe procese pe rol înaintate de King.com. Unul dintre cele mai populare vizează cealaltă licenţă obţinută din pură întâmplare, Saga. Creatorul independent al unui joc cu elemente de mitologie nordică, The Banner Saga, este obligat să schimbe numele jocului sau să plătească o sumă frumuşică. Nu de alta, dar în documentele de judecată se menţionează foarte clar că cele două nume, Candy Crush Saga şi The Banner Saga, sunt mult prea similare.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail