Cum rezolvi problemele Call Of Duty Advanced Warfare pe PS4 şi Xbox One?

, 05 Noi, 07:50

Mai mulţi utilizatori s-au plâns că nu pot rula pe Xbox One şi PlayStation 4. Acestea sunt soluţiile la probleme.

Call of duty advanced warfare

Nici o lansare la scară largă nu este lipsită de probleme specifice, iar această realitate se aplică şi în cazul noului Call Of Duty Advanced Warfare. Noul joc se va vinde cu siguranţă foarte bine, iar primele review-uri atestă faptul că cei de la Activision au făcut o treabă foarte bună când au ales dezvoltatorul pentru acest titlu din serie. Din păcate, există nişte probleme cu noul . Cei de la Engadget au agregat soluţiile într-un material detaliat, dar acestea pot fi sintetizate foarte uşor.

Cei care au pre-descărcat varianta digitală de CoD Advanced Warfare pe PS4 au observat că nu o pot rula. Soluţia celor de la Sony este să mergeţi în meniul Settings al consolei, secţiunea PSN şi să optaţi pentru Restore License. Dacă această variantă nu funcţionează, cei peste 40GB de informaţii trebuie şterşi şi descărcaţi din nou. Pentru asta, mergeţi în Library, selectaţi Call of Duty Advanced Warfare şi apăsaţi pe butonul Options, din meniul contextual selectaţi Delete Game Content. După câteva secunde de aşteptare, puteţi selecta din noul acelaşi joc din librărie şi să optaţi pentru „re-download content”.

În cazul Xbox One, au întâmpinat probleme cei care au cumpărat jocul din magazin, pe Blu-ray. Dacă atunci când aţi inserat jocul în consolă aţi acceptat să fie realizat un update, este foarte probabil ca operaţiunea de instalare să fi intrat într-o buclă infinită. Într-o astfel de situaţie, scoateţi discul din unitate, accesaţi secţiunea My Games and Apps din meniu, selectaţi noul CoD şi apăsaţi pe butonul Menu de pe controller-ul consolei. Din meniul contextual alegeţi Uninstall game. Introduceţi din nou discul cu jocul în Xbox One şi refuzaţi actualizarea care vă este afişată pe ecran prin ,,Update later”.

Cei de la Activision nu au făcut încă un comunicat pe marginea problemelor descrise mai sus, deşi este foarte probabil ca acestea să nu fie nici pe departe singurele scenarii negative pe care le puteţi întâmpina.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail