15 nov. 2014 | 17:05

Call of Duty: Advanced Warfare – Kevin Spacey în linia întâi [REVIEW]

ACTUALITATE
Call of Duty: Advanced Warfare - Kevin Spacey în linia întâi [REVIEW]

Call of Duty: Advanced Warfare este cel mai nou joc din arhicunoscuta serie și, contrar așteptărilor unora, aduce un suflu nou, iar asta se datorează în mare parte prezenței unui actor colosal.

Am putea la fel de bine să-i zicem Call of Duty: Kevin Spacey. Probabil ar fi mai aproape de realitate și ar evidenția mai bine rolul imens pe care actorul american l-a avut în promovarea jocului acesta și în campania de single-player. Call of Duty este cu siguranță una dintre cele mai iubite colecții de jocuri lansate vreodată, însă a avut parte de urcușuri și coborâșuri.

advanced warfare 1

Call of Duty și Call of Duty 2 au fost primele care au atras atenția lumii asupra francizei, acestea impresionând prin realism, grafică, dar și prin sistemul de regenerare a sănătății. Call of Duty 3, la fel ca Finest Hour, a fost lansat doar pe console, iar seria a pierdut un pic din popularitate printre utilizatorii de PC. Chiar și cu un CoD 3 care a înregistrat vânzări mai mari decât predecesorul său, era nevoie de o revenire pe Windows. Aceasta a fost prilejuită de Call of Duty 4: Modern Warfare. Jocul a fost, după părerea mea, cel mai bun joc al anului 2007. Grafică superbă, o mulțime de arme, o poveste single-player extrem de interesantă, un gameplay impresionant și un multiplayer obsedant, Modern Warfare le avea pe toate acestea, reușind să surclaseze Crysis, celălalt concurent important al vremii.

advanced warfare 15

Povestea a continuat, au fost lansate alte două titluri în seria Modern Warfare și au fost începute două povești paralele prin World at War, care a continuat cu Black Ops, și Ghosts. Black Ops a reușit să devină unul dintre cele mai bine vândute jocuri din istorie și cel mai bine vândut din America. Ghosts, pe de altă parte, nu s-a bucurat de un succes enorm, fapt care i-a determinat pe unii să fie pesimiști în legătură cu viitorul jocurilor acestea. Advanced Warfare aduce, după cum am mai spus, un suflu nou, o poveste nouă și pe Kevin Spacey. Dacă v-ați uitat la House of Cards, cu atât mai mult o să vă placă personajul. Dacă nu v-ați uitat încă la serial, jocul acesta are șanse mari să vă convingă să-l urmăriți.

Introducere

În primul rând, trebuie să menționez faptul că am fost reticent în legătură cu războiul în viitor, armele futuriste, roboții etc. Poate mă obișnuisem prea mult cu ce oferea Call of Duty înainte, iar trecerea aceasta părea dificilă, mai ales că a început să fie observabilă încă de la Modern Warfare 3. Advanced Warfare nu m-a convins în totalitate din acest punct de vedere. Oricând aș prefera un Call of Duty în prezent unuia din viitor. Totuși, Advanced Warfare este jucabil. Poate că el este acel ”missing link”, acel punct de legătură între Black Ops 2 și Modern Warfare 3 care ar fi făcut trecerea mai frumoasă. Acesta este, de fapt, cel mai ciudat sentiment în legătură cu jocul: povestea se desfășoară într-un viitor mai îndepărtat decât Black Ops 2, dar pare mai apropiată de prezent; asta dacă nu luăm în considerare, desigur, arma laser, care este ridicolă din multe privințe.

advanced warfare 6

Să trecem la jocul propriu-zis. Trebuie să știți de la început că jocul ocupă extrem de mult spațiu și anume 55GB. Mai țineți minte vremurile în care calculatoarele standard aveau 40GB spațiu pe hard? Advanced Warfare ocupă atât de mult spațiu încât varianta pentru PC de la Star Wars: The Force Unleashed pare rezonabilă. Toate filmulețele acelea dintre diversele misiuni au mărit foarte mult cerințele jocului din punct de vedere al hard-drive-ului.

Jocul te aruncă de la început în mijlocul acțiunii. Nu ai parte de boot-camp ca în unele jocuri Medal of Honor, nu ai parte de misiuni foarte ușoare, ești aruncat direct în spatele liniilor inamice (nord-coreene) în Seul. Da, aparent nord-coreenii au invadat sudul, iar tu faci parte din trupele care trebuie să-i respingă. După dezactivarea unor drone și înlăturarea câtorva soldați inamici, ajungi să arunci în aer un tanc uriaș. Camaradul tău moare la acest punct, iar tu îți pierzi mâna. În timpul funeraliilor, însă, faci cunoștință cu Jonathan Irons (Kevin Spacey), tatăl colegului tău, iar acesta îți oferă oportunitatea de a lucra pentru propria lui companie militară privată.

advanced warfare 8

Acceptul îți este răsplătit cu o mână robotică în locul celei pierdute, fapt care te reajută să intri în acțiune. De aici, începe distracția cu adevărat. Povestea este foarte interesantă, însă nu ceva ce nu ați mai întâlnit până acum. Vă puteți da seama în linii mari încă de la început cum va evolua totul. Asta nu o face cu nimic mai puțin specială, iar Kevin Spacey aduce un plus important întregii campanii. Plotul este la fel ca al acelor filme mari de cinema, cu o poveste decentă, nu foarte profundă, spusă relativ bine, cu un antagonist carismatic și o grămadă de bani în spate care asigură multitudinea de efecte folosite pe parcurs.

advanced warfare 9

Arsenalul de arme pe care îl aveți la dispoziție vă dă posibilitatea să selectați arma perfectă dintr-o gamă extrem de variată. Sunt foarte multe îmbunătățiri disponibile pentru fiecare dintre ele, fiecare aducând ceva diferit. Un impact uriaș îl au iar grenadele. Ca de obicei, aveți de ales între grenade strategice și cele letale, dar foarte interesant este că multe dintre ele sunt ghidate direct spre ținta lor după ce le lansați. Probabil cel mai mare adaos la gameplay sunt exosuit-urile care te pot scoate din niște situații foarte dificile. Sunt mai multe tipuri de exosuit-uri despre care vom vorbi un pic mai încolo.

Call of Duty: Advanced Warfare -Puncte Pro

Povestea este unul din punctele pro. Da, probabil vă veți da seama de la început de cum va evolua totul și nu veți surprinși când se va întâmpla ceva mai important, dar n-am cum să nu menționez iar rolul important al lui Kevin Spacey. Acesta va face totul mai interesant, iar întreaga idee cu o firmă militară privată este foarte inspirată, putând fi observate cazuri asemănătoare și în realitate, deși acestea nu ajung la dimensiunile la care ajunge Atlas în joc. Credibilitatea acesteia este probabil acel element care face totul mai plăcut, așa cum a fost cazul și cu Call of Duty 4: Modern Warfare.

Grafica este una de excepție, ca la toate jocurile Call of Duty. Jocul pare a fi optimizat destul de bine, efectele sunt foarte plăcute iar filmulețele dintre misiuni sunt cu adevărat impresionante. Din punctul meu de vedere, sunt două momente foarte bune în care puteți observa nivelul de detaliu: când alergați prin Baghdad pentru a scăpa de niște urmăritori și când sunteți într-o centrală nucleară.

advanced warfare 17

Multiplayer-ul a fost și probabil va rămâne pentru mult timp cea mai bună parte a oricărui joc Call of Duty. Sunt unele moduri noi adăugate iar exosuit-ul contribuie enorm la experiența generală. Sunt mai multe abilități pe care acesta la poate avea. Fie că este vorba despre un scut, putere mai mare, sau sărituri mai sus, exosuit-ul te va scoate de cele mai multe ori din situații dificile și se va dovedi vital pe parcursul campaniei single-player, dar mai ales în timpul jocurilor multiplayer.

advanced warfare 12

Call of Duty: Advanced Warfare – Puncte Contra

Dimensiunea jocului este mult prea mare. Call of Duty: Advanced Warfare, odată instalat, îți va ocupa nu mai puțin de 55GB din hard drive. Am spus și mai devreme, filmulețele contribuie enorm aici, însă având în vedere că laptop-uri de nivel mediu acum au harduri de 1TB, nu vă va afecta foarte mult acest lucru.

Liniaritatea tipică seriei își face apariția iar. Nu aveți multe opțiuni pe parcursul jocului, nu aveți altceva de făcut decât să trageți și să avansați. Foarte multe secvențe sunt regizate, iar în majoritatea acestora va trebui să apăsați un singur buton (cum ar fi un ”Q” ca să nu-ți bage cuțitul în gât inamicul care se zbate lângă tine). Dar să zicem că eram deja obișnuiți cu asemenea lucruri la single-player. E Call of Duty. La ce să ne așteptăm de la single? Probabil că așa este, dar mai grav este faptul că nu vei putea folosi toate proprietățile exosuit-ului oricând îți vei dori, tocmai din cauza respectivei liniarități, iar acest lucru este cu adevărat un minus.

advanced warfare 10

Concluzie

Call of Duty: Advanced Warfare ar fi putut însemna relansarea întregii serii. După ce au avut parte de o scădere mică dar constantă în ultimul timp, Call of Duty ar fi putut reveni cu un titlu care să ridice prestigiul jocurilor acestea. Advanced Warfare este un joc bun din multe puncte de vedere, dar nu se ridică la nivelul Black Ops sau Modern Warfare. Totuși, grafica este remarcabilă, iar multiplayer-ul te va ține ocupat ceva timp.

După părerea mea, viitorul francizei Call of Duty nu este acesta. Un joc ca el, care s-a concentrat pe evenimente din trecut sau prezent, nu ar trebui să progreseze cu povestea atât de mult în viitor încât să avem parte de arme mult prea avansate, arme care probabil nici nu vor apărea vreodată. Eu consider că un shooter cu arme reale și evenimente care ar putea avea loc în realitate va reuși întotdeauna să acumuleze mai mulți fani decât unul futurist. Dar dacă sunteți în căutarea unui joc care combină elemente din prezent cu unele din viitor fără a se fi abuzat de imaginație, atunci Call of Duty: Advanced Warfare ar putea fi jocul potrivit pentru voi.

advanced warfare 11