ASUS PB287Q – Revoluția 4K a început [REVIEW]

, 30 Iun, 17:09

ASUS PB287Q Review

Acum câțiva ani eram foarte entuziasmat de monitoarele cu o rezoluție mare, mai mare decât cea FullHD, care nu era implementată pe monitoare cu diagonală mică, cele sub 24 de inci. Știu că erau pe vremea aia ceva modele de la ASUS, NEC și DELL. Dell-ul m-a impresionat în mod deosebit, mai exact modelul 3007WFP, un monitor de 30 de inci, cu 2560×1600 pixeli și cu o conectică de invidiat. Nu mai vorbim de faptul că panoul era unul de tip IPS, și avea capabilități de reproducere foarte bune ale culorilor. Din păcate, prețul lui a fost și este unul prohibitiv, fiind un monitor destinat segmentului profesional.

Piața monitoarelor a fost destul de latentă o lungă perioadă de timp. Producătorii au trecut avansul tehnologic pe locul 2, în încercarea de a vinde cât mai multe display-uri LCD, și au reușit foarte bine să facă acest lucru. treptat, LCD-urile au ajuns în fiecare casă, atât în postura de monitor de PC cât și în cea de televizor. Apoi a urmat hype-ul monitoarelor și televizoarelor 3D, active, pasive, hibride, de toate felurile, unde s-au îngropat din nou bugete imense de marketing, pentru o tehnologie destul de simplu de realizat și implementat, de unde producătorii au reușit să extragă sume importante din buzunarul consumatorului.

Hype-ul 3D însă, s-a lovit din nou de lipsa de conținut, și de dificultatea de a crea acest conținut. Așadar, 3D rămâne o simplă funcție pe televizoarele actuale, și o experiență ceva mai interesantă pentru cinema. Pe scurt, nu a prins așa de bine în râdul consumatorilor, și reprezintă acum doar un pas ce trebuia făcut, pentru ca industria display-urilor să fie revitalizată. Anul trecut mă uitam cu jind la monitoarele 4K, cu o diagonală de 32 de inci și un preț cu adevărat prohibitiv de 3000 de euro. Desigur, încă un pas pentru a introduce tehnologia pe piață, însă aveam nevoie de produse cu un preț decent pentru ca 4K-ul să devină un produs mainstream.

ASUS PB287Q este dovada că tehnologia 4K a ajuns în final un produs mainstream, iar acest lucru e dictat de prețul produsului. Acesta poate fi prezentat ca un produs care a ajuns la maturitate, și care are șanse destul de mari să fie vândut către mulți din consumatorii ce au nevoie de ultima tehnologie, și este de asemenea obiectul review-ului nostru de astăzi.

Specificații Tehnice

[table id=235 /]

ASUS PB287Q are o diagonală de 28 de inci a ecranului, un panou de tip TN și o rezoluție de 3840×2160 pixeli a acestuia. Este de asemenea capabil să trateze panoul ca o suprafață unică, pentru toți cei 8 milioane și ceva de pixeli. Am spus că este un panou de tip TN, și nu unul IPS. Este panoul de care am încercat să fug o bună perioadă de timp, având în vedere unghiurile foarte slabe de vizibilitate, reproducerea destul de slabă a culorilor și valorile scăzute de contrast. Panoul TN se regăsește, din păcate, pe prea multe laptop-uri chiar și în anul de grație 2014, pe foarte multe din tabletele de 300 de lei sau chiar și pe telefoanele slabe.

Panoul TN se regăsește de asemenea și pe foarte multe monitoare de gaming, datorită avantajului său major, și anume timpul de răspuns foarte mic. Desigur, panourile de pe aceste monitoare sunt ceva mai bune, o versiune mai avansată a tehnologiei TN să spunem. Panoul lui ASUS PB287Q este însă și mai interesant. Este mult mai bun decât ce am văzut până acum, concurând chiar cu VA-urile întâlnite din ce în ce mai des pe piață.

Cred că aș fi clasificat monitorul ASUS ca un produs ”de interes redus” dacă nu aș fi fost conștient că nu toate panourile TN sunt la fel.

4K și densitatea pixelilor

Nu există o magie deosebită în faptul că un monitor are o rezoluție 4K sau UDH. Având în vedere că un display este etichetat 4K de către producători, putem să facem și noi referire la acesta, tot în acest mod.

Din punct de vedere tehnic, există totuși o diferență între 4K și UHD, iar explicați o puteți citi în acest articol.

4K și UHD, explicate: 4K este ”aproape” același lucru cu UHD

Sunt un mare fan al rezoluțiilor mari, și am susținut mult timp că mai ales pentru laptop-uri, este necesară o rezoluție mai mare decât obișnuita 1366×768 pixeli. Având în vedere că un display de 5 inci, cel de smartphone, poate avea o rezoluție FullHD, și monitoarele sau laptop-urile ar trebui să țină pasul. Densitatea pixelilor unui display poate fi exprimată cel mai ușor prin intermediul unui grafic, iar cel de mai jos explică destul de bine această teorie, chiar cu monitoarele menționate mai devreme.

După cum se poate observa ASUS PB287Q are o densitate de aproape 2 ori mai mare ca un monitor standard de 24 inci cu rezoluție FullHD. De ținut cont faptul că rezoluția este de 4 ori mai mare ca acestuia.

Poate exista o mică confuzie între două modele apropiate, și anume PB278 și PB287Q. Primul este un monitor de tip IPS cu 2560×1440 pixeli, al doilea fiind cel cu panou TN, 4K, pe care îl prezentăm în acest review.

Densitate Pixeli

Detalii, Conectică, Meniu

ASUS PB287Q Review (3)

ASUS PB287Q are concurență pe acest segment, și anume Sasmung U28D590D, un alt monitor cu un panou foarte similar și cu aceeași rezoluție. Design-ul diferă, iar modelul de la ASUS este cu aproximativ 50 de euro mai ieftin, și oferă reglaj pe înălțime și rotirea la 90 de grade, caracteristici demne de luat în seamă, mai ales că vin la un preț mai mic. Pivotarea este o carcateristică pe care o iau în calcul atât programatorii cât și designerii, și care se poate dovedi utilă atunci când vrei să creezi un setup cu 3 monitoare.

ASUS PB287Q Review (2)

Conectica este destul de bine gândită, și este de asemenea destul de bine acoperită de o bucată de plastic care se detașează ușor, și al cărei rol este acela de a ascunde mufele. Conectorii sunt puțini la număr, toți digitali, și anume două porturi HDMI și un DisplayPort. În aproape orice configurație, pentru a obține o imagine de 3840×2160 pixeli la un refresh de 60 Hz este necesară folosirea conectorului Display-Port, cu care vine în pachet. HDMI-ul poate fi folosit pentru FullHD pentru laptop-urile ce nu dispun de DisplayPort, și este util pentru funcția de PIP (Picture In Picture). Primul HDMI este de tip 2.0 și suportă standardul MHL, pentru afișarea 1080p de pe un smartphone, și încărcarea acestuia în același timp.

ASUS PB287Q OSD

Nu sunt un fan al meniurilor de configurare de pe nici un monitor. Probabil singurele notabile și ușor de folosit erau cele de pe CRT-urile Sony și AOC, ambele având ceva în comun, un buton rotativ sau un joystick care făcea  treaba mult mai ușoară. Nici unul din meniurile monitoarelor nu este un exemplu notabil de design, și dacă multe sunt întortocheate, unele sunt pur și simplu banale sau chiar le lipsesc funcții importante.

ASUS PB287Q beneficiază de un meniu destul de OK, cu toate opțiunile la vedere. Probabil că au mers și puțin mai departe prin introducerea unei pleiade de preset-uri din gama Splendid, însă și acestea se dovedesc utile pentru o reglare rapidă. Opțiunea SRGB oferă valori apropiate de cele de calibrare obținute de noi, lucru demn de menționat pentru că această situație este întâlnită destul de rar.

Luminozitate, Contrast

ASUS PB287Q Review (7)

Majoritatea monitoarelor IPS dețin valori destul de bune ale luminozității, contrastului și a culorilor reproduse. La fel se întâmplă și cu monitoarele de tip VA, unul dintre ele fiind și Benq BL2710PTun monitor cu un panou ceva mai calitativ, destinat segmentului profesional. Acesta reprezintă etalonul nostru în cadrul acestui test.

Iluminarea lui PB287Q vine de la un panoul WLED și este de 300 cd/m2, valoarea specificată de producător. Destul de realist având în vedere că în cadrul testelor acesta ajunge la aproximativ 275 cd/m2, în zona centrală, unde este de asemenea cea mai puternică iluminarea. Având în vedere că vorbim de utilizare exclusivă la interior, luminozitatea monitorului depășește cu mult pe cea necesară. Panoul este mat, așadar nu trebuie să ne facem griji asupra reflexiilor.

Contrastul specificat de producător este unul dinamic de aproximativ 1.000.000:1. Nu îl vom lua în considerare și ne vom baza pe valorile aproximativ de 900:1, realiste și măsurabile, pe care le-am obținut în cazul monitorului BenQ. ASUS PB287Q se apropie de această valoare, cu un contrast maxim măsurat de 750:1, desigur, tot în centrul panoului.

Un alt element ce trebuie luat în considerare este nivelul de negru minim. Prin determinarea acestei valori, putem să ne facem o idee dacă acest monitor se pretează la acțiuni de editare imagini sau video, având în vedere că acolo este necesar un contrast foarte bun. Nivelul de negru este de 0.06 pe setarea cea mai redusă, și de 0.48 pe luminozitatea cea mai mare, valori destul de bune, pretabile pentru ce spuneam mai devreme.

Reproducerea culorilor este de asemenea la fel de importantă. Dacă BenQ BL2710PT deține întreg spectrul sRGB la dispoziție, atât specificat cât și măsurat, ASUS PB287Q se apropie de nivelul maxim, la 93%. În concluzie, panoul TN folosit pentru acest monitor se comportă scandalos de bine în aceste teste. Dacă nu ar fi trecut în specificații ca și TN, l-aș fi confundat poate cu un IPS low-end.

Uniformitatea iluminării display-ului este o altă caracteristică importantă care trebuie menționată în cazul display-urilor de mari dimensiuni. Valorile diferă destul de mult în cazul unui monitor slab, acesta, ajungând să fie chiar de 2 ori mai luminos în centru față de laterale. PB287Q reușește să impresioneze și la acest capitol, oferind valori mai reduse pe partea stângă, în condițiile în care centrul a fost setat la 200 cd/m2.

Display unformitate

Experiență de Utilizare

ASUS PB287Q Review (8)

Acum, după efectuarea măsurătorilor, putem să ne rezumăm la a critica panourile TN, ca fiind mai slabe, mai prost iluminate, cu o reproducere a culorilor mai slabă decât IPS-urile sau cele de tip VA. Adevărat, însă dacă ne uităm atent, diferența între aceste valori este destul de mică, atât de mică încât dacă luăm în calcul rezoluția nativă a monitorului chiar nu mai contează.

Spuneam mai devreme că unul din puținele avantaje ale panoului TN nu este doar prețul, ci și timpul de răspuns redus. Ei bine, experiența de utilizare contează mai mult pe acest aspect în cazul monitorului de față. Gaming-ul în 4K este…. este o revelație! Spun asta pentru că, cu setup-ul corect, adică 2 plăci video GTX770 în SLI, un procesor mai mult decât potent și un monitor de genul celui prezentat în acest review, vă veți schimba complet perspectiva. Desigur, nu toate jocurile sunt compatibile 4K, și pentru ca acestea să ruleze în 60 de cadre pe secundă e nevoie de o platformă mai mult decât potentă. Nu exagerez atunci când spun că în unele titluri, pentru a ajunge la setările maxime ale jocului, ar fi fost nevoie de o a 3-a placă video.

bf3-screenshot-4k

Concluzii

Am înțeles așadar că ASUS PB287Q reprezintă o nouă clasă de monitoare, una care va din ce în ce mai des întâlnită pe birourile entuziaștilor și ale profesioniștilor, și ale căror preț va fi de asemenea în continuă scădere.

Primele produse care introduc o tehnologie nouă publicului, au fost tratate ”cu mănuși” de către noi. Aceasta este o abordare corectă în majoritatea situațiilor, având în vedere că nu am avut probabil un termen de comparație pentru acestea, și pentru că nu exista un precedent. Monitoarele 4K, primele cel puțin, cum este și cel de față, ar merita un tratament asemănător. ASUS PB287Q reușește însă să impresioneze doar prin caracteristicile sale, și nu are nevoie de acest tratament pentru a fi declarat un produs deja matur. E drept, nu am testat varianta de 3000 de euro care a apărut anul trecut, însă de la acea sumă, la aproximativ 650 Euro cât costă monitorul de la ASUS este cale lungă. Acum putem spune cu siguranță că 4K-ul devine accesibil.

La capitolul aspecte pozitive, putem să menționăm în primul rând rezoluția panoului, faptul că, chiar dacă este un panou TN se comportă exemplar în comparație cu tot ce am testat până acum, și funcționalitatea piciorului. După cum am specificat, monitorul se poate roti la 90 de grade, se poate înălța sau coborî aproape de nivelul biroului, și suportă intrări de tip HDMI 2.0 cu MHL și DisplayPort.

Tot aici, se încadrează și prețul. Cei 650-700 Euro la care va putea fi achiziționat, aproximativ 3000 Lei, reprezintă investiția într-o suprafață de lucru de 4 ori mai mare decât cea FullHD, și din experiență proprie, e mult mai utilă o rezoluție mare decât 2-3 monitoare cu rezoluție standard.

La capitolul aspectelor negative, nu prea avem de comentat. Sun sigur că cei de la ASUS au creat acest monitor pentru a atinge o masă critică de utilizatori, cât mai mare, atât pe cei care își doresc să îl folosească pentru gaming sau multimedia, cât și pe cei care produc și editează conținut foto sau video. Dacă nu vorbim de reguli stricte de print, monitorul se pretează pentru oricine.

ASUS PB287Q Review (5)

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Pretul de 650 euro pentru un asa monitor nu este mare pentru cei care si-l doresc cu adevarat.

Ai scris la un moment dat UDH in loc de UHD

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail