Aplicații Apple – Cele mai bune programe pe care le poți instala pe iPhone și iPad [VIDEO]

, 09 Dec, 13:04

Apple a anunțat cele mai bune aplicații din 2014. La finalul fiecărui an, compania americană selectează acele programe care au făcut diferența cu adevărat. Elevate, o aplicație care-ți antrenează creierul a fost aleasă campioana acestui an.

aplicatii apple

Potrivit Apple, cea mai bună aplicație a fost Elevate, care e un program prin care poți să-ți îmbunătățești concentrarea, rigoarea matematică și atenția la detalii. Ea funcționează prin intermediul unor pași zilnici pe care trebuie să-i parcurgi.

Despre Elevate am vorbit și la emisiunea Playtech de pe Prima TV. Puteți vedea mai jos.

Pe locul al doilea a fost Hyperlapse de la Instagram, o aplicație prin care putem filma videoclipuri la viteză foarte mare și crea efecte artistice, prin care să vedem scurgerea timpului.

Vezi mai jos ce poate face Hyperlapse de la Instagram.

Aplicații Apple – Jocurile anului

A fost anul jocurilor de inteligență și care au dat dependență. Deși toți am jucat 2048, acel titlu unde trebuia să unim cifrele pentru a ajunge la 2048, Apple a dat Cezarului ce-i al Cezarului și a numit jocului anului aplicația Threes! Aceasta e o aplicație plătită care se află la originea obsesiei cu 2048, care e de fapt o variantă modificată a acesteia.

Pe locul secund s-a clasat Leo’s Fortune, un puzzle care se bazează pe efectele fizice. L-am putea numi un Angry Birds al generației 2014.

Video gameplay mai jos.

Aplicații Apple – cele mai bune programe pe care să le ai în iPhone

Aceștia au fost campionii, dar lista Apple cuprinde foarte mulți nominalizați. Unele dintre ele sunt chiar printre favoritele noastre, pentru că au adus un chip nou lucrurilor vechi.

De exemplu, Yahoo News Digest e un nou tip de a citi știrile. E cu adevărat un ziar al internetului, care oferă un buletin de știri de două ori pe zi, într-o prezentare grafică pe care doar Yahoo poate să o reușească. În categoria știrilor au fost incluse și Buzz Feed, NYT Now (face același lucru ca și Yahoo News Digest) și Paper de la Facebook, care prezintă fluxul de știri într-o formă nouă.

Pentru pasionații fotografiei, o aplicație aleasă de Apple pe iPhone și iPad este Camera+. E poate cea mai bună aplicație pentru iPad și iPhone care să editeze poze la un nivel aproape profesionist. Ai atâtea opțiuni încât e o aplicație pentru cei cu adevărat pasionați sau pentru profesioniști. Regizorii de pe iPhone și iPad pot alege Cinematic, prin care se creează filme scurte.

Sportivii și cei care fac fitness pot alege Human, un tracker de activități și calorii, care se poate conecta la dispozitivele inteligente purtabile. Din lista Apple pe 2014 mai poți alege Health Mate sau Yummly.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail