Aplicație QNAP gratuită pentru controlul sistemelor NAS, pentru Windows Phone 8

, 15 Feb, 00:02

Qfile este o nouă aplicație QNAP, gratuită, ce permite controlul dispozitivelor proprii NAS, prin intermediul unui smartphone cu Windows Phone 8.

QNAP Qfile Windows Phone 8

Disponibilă anterior pentru iOS și Android, noua aplicație QNAP le permite utilizatorilor de Windows Phone 8 să acceseze de la distanță, să administreze și să partajeze fișierele de pe Turbo NAS. Fotografiile, clipurile și alte documente realizate cu telefoane inteligente și tablete vor putea fi transferate direct pe serverele de stocare QNAP, via Internet sau WiFi.

“Suntem încântați să introducem prima noastră aplicație pentru ecosistemul Windows Phone 8 și să le oferim utilizatorilor noștri mai multe opțiuni de acces”, a declarat Jason Hsu, manager de produs la QNAP. “Qfile este o aplicație extraordinară, care permite administrarea ușoară a funcțiilor serverului Turbo NAS. Sperăm ca utilizatorii de dispozitive cu sistem Windows Phone 8 să se bucure de toate avantajele controlului de la distanță pentru a-și îmbunătăți propria experiență digitală” a mai adăugat acesta.

Folosind această aplicație QNAP, posesorii de sisteme NAS QNAP pot de asemenea să redea fișierele multimedia de pe sistemul de stocare de acasă, singurul element necesar fiind conexiunea la internet. Nu văd acest lucru ca o soluție extrem de folosită ca divertisment, însă pot aprecia posibilitatea de a accesa fișierele importante printr-o conexiune sigură, de pe serverul de acasă, și de a crea linkuri personalizate de download atunci când ai la îndemână doar smartphone-ul, fie el și cu Windows Phone 8.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail