Telefonul fierbinte: un iPhone a luat foc în avion

, 19 Aug, 09:10

Fără a fi primul caz de acest tip, tocmai s-a confirmat oficial că a luat foc zilele trecute într-un avion care se pregătea să decoleze.

iphone-fire incediu avion

, mai ales cele high end, în anumite condiţii, devin incredibil de periculoase. Doar în ultimul an, un iPhone 5C a ars piciorul unei tinere care îl ţinea în buzunar şi un Galaxy S4 ţinut sub pernă a iscat un incendiu. Partea bună a respectivelor scenarii, dacă o putem numi aşa, este că nu au avut loc într-un spaţiu închis din care nu aţi fi putut scăpa, principiu care nu mai este valabil în interiorul unui avion.

Zilele trecute un iPhone a luat foc într-un avion care se pregătea se decoleze de la Tel-Aviv, Israel cu destinaţia Praga, Republica Cehă. Printre cei aproximativ 150 de pasageri, o fată s-a aşezat pe scaun, doar ca în următoarele secunde să observe că iese fum din poşeta ei. Cantitatea de fum a crescut rapid, umplând o partea semnificativă din cabină. Acest incident a produs panică printre ceilalţi pasageri. Din fericire, nu au existat victime. Toată lumea a fost debarcată din avion în timp util şi s-a început investigarea accidentului.

Află și: Cum să alegi cel mai bun telefon second-hand? [VIDEO]

În mod evident, posesoarea de iPhone 5 a trebui să-şi lase telefonul în Tel-Aviv înainte de decolarea ce a avut loc câteva ore mai târziu. La această oră, nu se cunoaşte cauza incidentului, având în vedere că aparatul nu era folosit în momentul în care a luat foc şi nici nu era ţinut la încărcat.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

In absolut toate cazurile in care auziti de telefoane ce iau foc/explodeaza este vorba de defectarea intr-o situatie de una la zeci de milioane. Litiul este un element chimic foarte agresiv. Toate bateriile cu litiu am un circuit electronic de incarcare care limiteaza curentul de incarcare si de descarcare. Orice circuit electronic este pasibil la defectare. In unele cazuri, rare, aceste circuite se strapung lasand sa circule libercurentul ceea ce declanseaza incedierea si chiar explozia lor. Sunt mai mult de 10 persoane ce au murit in lume de cand bateriile cu litiu se folosesc in telefoane si nu trebuie sa va mirati caci la cateva miliarde de baterii sa ia foc prin defectare imposibil deocolit cateva telefoaen pe an…e o tehnoligie foarte fiabila. Daca stiti voi altceva perfect…eu stiu ca numai Dumnezeu face…Asta e pretul pe care il platim pentru cele mai bune baterii de telefon posibile la preturi acceptabile publicului larg.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail