Android Silver ar putea fi anulat. Era programul Google pentru telefoane premium

, 17 Sep, 16:24

Google a lansat inițiativa Android One pentru telefoane bune și ieftine, iar Android Silver ar fi fost pentru cele high-end. Ultimele informații vorbesc despre probleme cu programul Silver. Este amânat și ar putea sfârși anulat.

ANDROID SILVER

Android Silver trebuia să fie un program similar Nexus, dar în loc ca Google să lucreze cu o singură companie în fiecare an, ar fi lucrat cu mai multe companii, anual, pentru mai multe dispozitive high-end. Cum Android One țintește piețele ieftine, cu dispozitive de circa 100 de dolari, Silver ar fi fost pentru zona premium. Google ar fi ajutat companiile cu costurile de marketing și dezvoltare și, neapărat, actualizarea dispozitivelor.

TechRadar notează că problema cu Android Silver ar fi apărut în iulie, când din Google a plecat Nikesh Arora, atunci unul dintre vicepreședinții Google. El a fost unul dintre pilonii programului și Google n-a găsit înlocuitor în timp util. Mai mult, a fost dificil să îi convingă pe producătorii de telefoane că programul Android Silver poate fi un succes.

Pe lista de parteneri se regăseau HTC, LG și alții cu istoric în dezvoltarea Android, dar odată cu Silver ar fi însemnat că interfețele de tipul Sense, TouchWiz și altele ar fi trebuit scoase de pe dispozitive sau diminuate în raport cu Android stock. Interfețele sunt însă modurile producătorilor de a se diferenția de alții.

Fără Android Silver, dar cu One

În lipsă de Android Silver, Google s-a concentrat mai puternic pe Android One. A fost anunțat în vară, iar săptămâna aceasta a debutat în India prin partenerii Micromax, Spice și Karbonn. Inițiativa One pentru Android a fost anunțată la evenimentul Google I/O din vară, iar acum avem primele telefoane oficiale.

Dotările acestora cuprind ecrane de 4,5 inci, 1GB de memorie RAM, cameră principală de 5 megapixeli și una frontală de 2 megapixeli, iar procesoarele sunt quad-core la 1,3GHz. Telefoanele din Android One sunt și dual-SIM cu suport pentru card microSD.

Spre finalul anului de la Google este așteptat un nou dispozitiv Nexus. Ultimele două au fost produse de LG, iar pe lista de parteneri s-au mai regăsit HTC și Samsung. Mai trebuie spus că anul trecut a debutat și programul Google Play Edition pentru telefoanele Galaxy S4 și One. Acum, Motorola Moto X va fi oferit sub forma GPE, pe lângă cea obișnuită. Nici cea obișnuită nu este puternic alterată, dar sunt prezente serviciile Motorola și sistemul de control vocal. În final, în următoarele săptămâni vine și Android L.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail