Android 5.0 Lollipop a fost lansat oficial în variantă finală

, 04 Noi, 08:30

La aproape şase luni distanţă de anunţul oficial pentru , noul sistem de operare al celor de la Google a ieşit în sfârşit din beta.

google android-5.0-lollipop-official

Începând de astăzi vă puteţi oftica pe marginea faptului că noul vostru smartphone nu rulează Android 5.0 Lollipop deoarece producătorul amână la infinit lansarea update-ului.

După o lungă perioadă de beta, fanii Android se pot bucura astăzi deoarece sistemul de operare cu nume de acadea este în sfârşit lansat oficial. Acesta include un amalgam de funcţii noi şi este dominat de un nou limbaj de design intitulat Material Design. Acesta din urmă reprezintă materializarea unui concept mult mai complex al gigantului din Mountain View şi ţine de unificarea tuturor platformelor companiei americane sub o singură umbrelă dominată de linii de design similare.

Material Design pune accent pe conţinutul afişat folosind culori mai puternice şi fonturi mai mai clare şi mai pronunţate. Noul SDK lansat odată cu sistemul de operare a fost de asemenea actualizat pentru a permite dezvoltatorilor de programe să-şi alinieze aplicaţiile la aceste principii de design.

Deşi sistemul de operare a fost lansat oficial, nu se ştie încă lista completă a aparatelor care vor profita de acest update în primul val de actualizări, deși unii producători și-au anunțat disponibilitatea de a face actualizare. Puteți verifica aici dacă telefonul vostru e pe listă. În primul rând, va fi vorba de seria de gadgeturi Nexus şi de terminalele Google Play Edition. În trecut, oficialii Google au menţionat că Android 5.0 Lollipop va putea fi instalat pe Nexus 4, Nexus 5, Nexus 7 (2012 şi 2013) şi Nexus 10. Nexus 6 şi Nexus 9, dispozitivele anunţate în urmă cu câteva săptămâni, vor veni preinstalate cu acest sistem de operare.

Dacă vă aflaţi în posesia unui smartphone Nexus deblocat de orice reţea sau a unei tablete, aşteptaţi-vă să fiţi invitaţi să faceţi update la Android 5.0 în următoarele zile. Playtech are acest preview de pe vremea în care Android 5.0 Lollipop se numea L. Verificați funcțiile pe care le-ați putea avea și de ce este mai bun Android 5.0 Lollipop.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Inca nu a aparut pe
https://developers.google.com/android/nexus/images
Mai trebuie asteptat.

Anunt fals (nu ca as fi surprins din partea reporterilor romani)
Mai dureaza.. pana ce nu va fi publicat varianta pentru AOSP nu va fi lansat nici OTA pentru variantele mai vechi din familia nexus

Nu e bun articolul, nu a fost lansat decât aosp. Încercați sa scrieți articole utile nu de umplutura.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail