Americanii vor trage după colț cu ajutorul glonțului inteligent

, 21 Dec, 10:43

Într-un interviu acordat Playtech, Brian Quinn, de la Intel Labs Europe, a prezis că până și pereții vor fi inteligenți în viitorul apropiat. Ar trebui să ne mire, în acest caz, că americanii lucrează la crearea glonțului inteligent?

bulet

De la apariția primului pistol, gloanțele au avut mereu o traiectorie clară: direct înainte. Și, cu toate că s-au dovedit foarte eficiente pe câmpul de luptă deschis, gloanțele nu au cum să-i găsească pe inamicii ascunși după ziduri.

Acest lucru urmează să se schimbe în curând, potrivit PopSci. Departamentul Apărării american testează deja glonțul care poate fi ghidat către țintă.

Conceptul poate suna familiar, mulțumită unor jocuri precum Max Payne, însă s-ar părea că testele sunt promițătoare. Numele glonțului inteligent este EXACTO și are calibrul .50.

Acesta își poate schimba direcția după ce iese din țeava puștilor cu lunetă, însă nu se cunosc prea multe detalii, totul fiind ținut secret de către oamenii de știință de la DARPA.

Tot DARPA se ocupă și de dezvoltarea unui costum de Iron Man cu care soldații americani vor putea cutreiera câmpurile de luptă și vor putea împărți mai ușor ”democrația”.

Nu se știe, deocamdată, când glonțul va ajunge să fie folosit în zonele de conflict, dar scenariile sunt de-a dreptul înfricoșătoare. Un pușcaș priceput dotat cu un astfel de glonț ar putea asasina un șef de stat fără să mai aștepte un discurs public din partea acestuia.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail