Amazon Fire, un nou smartphone cu ecran pseudo-3D

, 19 Iun, 07:55

După câţiva ani de zvonuri pe marginea unui telefon creat de , compania americană a lansat noul Amazon Fire.

 

amazon-fire-phone-6

A durat foarte mult până când cei de la Amazon s-au decis să intre în cursa smartphone-urilor. Cu toate acestea, s-ar putea să fie un gadget suficient de competitiv încât să facă valuri în industrie.

Are un display HD de 4,7 inci, foarte luminos la 590 de niţi, optimizat pentru utilizarea cu o singură mână şi perfect pentru a fi folosit în lumină naturală. Exceptând butoanele, întreaga carcasă este protejată cu cea de a treia generaţie de Gorilla Glass. Are 160 de grame, iar în cel mai gros punct se încadrează în 8,9 milmetri.

Partea de procesare este asigurată de combinaţie formată dintr-un procesor quad core tactat la 2,2 GHz, un GPU Adreno 330 şi 2GB de memorie RAM. Spaţiul de stocare intern este limitat la 32GB. Camera principală este 13 megapixeli şi are mari şanse să genereze imagini foarte clare datorită sistemului optic de stabilizare. Partea de sonorizare este asigurată de două difuzoare certificate Dolby Digital plus surround, plasate de o parte şi de alta a ecranului.

Deşi configuraţia este mai mult decât decentă, magia aparatului Fire Phone stă în sistemul de operare Fire OS derivat din Android. Ajuns la versiunea 3.5, acesta introduce widget-uri active prin care puteţi naviga cu uşurinţă pentru a vedea activitatea recentă din fiecare aplicaţie.

Marea problemă este că întregul ecosistem de aplicaţii şi conţinut multimedia este opimizat pentru Statele Unite ale Americii. Utilizatorii de EPSN, Hulu Plus, Netflix şi HBO Go, de exemplu, se pot bucura de exemplu de o funcţie intitulată ASAP. Aceasta pleacă de la istoricul vostru de vizionări pentru a vă încărca în avans, într-o memorie tampon, diverse filme şi seriale pe care s-ar putea să le urmăriţi.

Firefly este o funcţie foarte importantă din Amazon Fire, motiv pentru care beneficiază şi de un buton hardware dedicat. Inspirată până la un anumit nivel din Shazam, această aplicaţie scanează până la 100 de milioane de obiecte, de la tablouri şi cărţi, până la DVD-uri şi jocuri video, prin intermediul camerei principale, pentru ca în secunda următoare să vă ofere informaţii relevante despre ele sau, eventual, un link de pe Amazon de unde să le achiziţionaţi. Tot Firefly ,,ascultă” un film sau un serial de la TV şi vă poate oferi detalii despre el.

O altă funcţie interesantă, pe care nu o mai găsiţi nicăieri în altă parte, poartă numele Dynamic Perspective, iar dacă ar fi să-i sintetizez funcţionalitatea aceea ar fi de interfaţă pseudo-3D. Practic, prin intermediul a patru camere poziţionate în fiecare colţ al aparatului, puteţi interacţiona într-un mod foarte original cu telefonul. Întregul sistem se actualizează de 60 de ori pe secundă pentru ca voi să înclinaţi un pic telefonul şi prin respectivul gest să faceţi scroll într-un ebook sau pe o pagină de internet. Ca un mic detaliu, cele patru camere au câmp vizual de 120 de grade şi fiecare dintre ele include şi un senzor infraroşu pentru a funcţiona la fel de bine pe întuneric. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, urmăriţi clipul de mai jos.

E foarte probabil că smartphone-ul din imaginea de mai jos să nu fie niciodată disponibil în ţara noastră, având în vedere că până şi în SUA va putea fi achiziţionat doar la abonament  pe AT&T contra sumei de 200 de dolari.

amazon-fire-phone

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail