03 iul. 2014 | 11:29

Ai terminat facultatea? Găsește-ți job vara asta la Târgul Virtual pentru absolvenți

ACTUALITATE
Ai terminat facultatea? Găsește-ți job vara asta la Târgul Virtual pentru absolvenți

Între 17 iunie și 15 august are loc Târgul virtual Hipo.ro pentru absolvenți, care oferă celor din promoția 2014 șansa de a se angaja pe vară.

topa_

Evenimentul de recrutare este organizat de site-ul hipo.ro și se adresează celor de la ciclul de licență și masterat din București, Iași, Cluj și Timișoara care vor să facă practică plătită vara aceasta și să se angajeze.

Evenimentul Hipo.ro este la a opta ediție și reunește 27 de companii din domeniul financiar-bancar, IT, inginerie, telecomunicații, retail, FMGG și consultanță. Cei care accesează platforma online pot apilca la 600 de joburi entry-level, dar și la programe de practică și internship.

63% din angajatori vor dezvolta programe dedicate juniorilor, se arată într-un studiu realizat de Hipo.ro. Cele mai multe joburi entry-level vor fi în domeniul vânzărilor, client-service, IT și Telecom, marketing, financiar-bancar și inginerie.

De asemenea, potrivit unui studiu realizat în mai 2014 de Hipo.ro, 55% din tineri și-au găsit un loc de muncă la trei luni – un an după ce au finalizat studiile.

Pentru pozițiile deschise, angajatorii caută abolsvenți care dețin cunoștințe tehnice sau au profil economic, care vor să evolueze profesional pe termen lung și cunosc limbi străine. De asemenea, trebuie să aibă rezultate academice bune, iar un avantaj este implicarea în activități de voluntariat, proiecte ale ONG-urilor sau proiecte internaționale.

Candidații pot aplica indiferent de orașul de reședință și pot interacționa cu reprezentanții companiilor în timp real pe internet. Cei interesați de Târgul Virtual Hipo.ro pentru absolvenți trebuie să-și facă un cont pe site și să introducă un CV pe Hipo.ro.

Printre companiile participante amintim: Asseco South Eastern Europe Romania, BCR, EURO TRADE SECURITIES, Genpact, IBM, KPMG Romania, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, AMIQ Consulting, AT&T, BeeNear, Brainspotting, Camline, Deloitte, Host Europe Group, Lidl Romania,Optaros, ORTEC Central & Eastern Europe, Philip Morris Romania, Rewe Romania – Penny Market, ROUTE 66, ThinSlices, TRW Airbag Systems, Xerox, Zentiva.

De exemplu, Libra Internet Bank a creat programe speciale pentru absolvenții de studii superioare, după cum declară Magda Dragne, reprezentanta băncii. Banca oferă la Târgul Virtual Hipo.ro pentru absolvenți patru poziții. Libra Golden League (destinat absolvenților cu rezultate universitare foarte bune), Relation Manager Trainee (program intensiv de învățare în domeniul vânzărilor), Credit Analyst (program intensiv de învățare în domeniul analizei de credit) și IT Challenge (carieră în domeniul tehnologiei informației).

Vlad Andriescu este Redactor-Șef, start-up.ro. Când nu e în căutarea următorului Steve Jobs, scrie despre trecut și viitor. vezi toate articolele