02 apr. 2014 | 00:31

În acest weekend, reîncepe recrutarea Angajatori de Top, în domenii diverse

TEHNOLOGIE
În acest weekend, reîncepe recrutarea Angajatori de Top, în domenii diverse

Așa cum anunțam anterior, în acest weekend, pe 4 și 5 aprilie, peste 3400 de oportunități de carieră vor fi deschise de cele aproximativ 100 de companii participante la ediția cu numarul 16 a evenimentului de carieră Angajatori de TOP, la Sala Palatului din București.

Angajatori de Top

„Este cea mai mare ediție Angajatori de TOP din ultimii 5 ani, dimensiunea fiind dată atât de numărul de companii participante, cât și de planurile mari de recrutare anunțate de angajatori pentru următoarea perioadă. Față de edițiile anterioare, am observat o diversificare a industriilor din care provin angajatorii, care se reflectă într-o varietate foarte mare de oportunități pentru profesioniști și studenți, aproape toate domeniile fiind acoperite. Tot în creștere este și numărul companiilor internaționale care participă la Angajatori de TOP din țări precum Marea Britanie, Irlanda, Ungaria, Grecia, Turcia” – Adrian Stănescu, Project Manager Angajatori de TOP.

Iată care sunt domeniile în care vizitatorii Angajatori de TOP își pot găsi un job, în funcție de disponibilitatea în cadrul companiilor participante:

1. IT

2. Client Service

3. Financiar – Bancar

4. Vânzări

5. Telecomunicații

6. Inginerie

7. Marketing&PR

8. Alte domenii: Resurse Umane, Logistica, Producție, Administrativ, Transporturi, Asigurări

Vizitând târgul de joburi, puteți intra în dialog cu oameni de business din cadrul companiilor, cu reprezentanți HR sau top management. Chiar și pentru candidații care nu își caută activ un loc de muncă, participarea este o ocazie buna pentru a înțelege evoluția pieței în acest moment. Aplicarea pentru oricare din cele peste 3400 de poziții deschise se face cu un singur CV BarCODE. Practic, intrați în contul personal de pe www.hipo.ro, selectați iconița de descărcare CV BarCODE pentru Angajatori de TOP și îl tipăriți într-un exemplar.

„Noi, L’Oreal România, am ales să fim parte la acest eveniment pentru că dorim să reperăm tineri cu potențial pentru oportunități de carieră viitoare în toate ariile în care operăm: Marketing Operațional, Vânzări, Finanțe și Contabilitate, Aprovizionare, Serviciul Clienți, Achiziții, Logistică și Resurse Umane. Echipa de Resurse Umane, precum și manageri și profesioniști din Diviziile și Departamentele L’Oreal România vor fi acolo pentru a îți oferi mai multe informații despre noi, despre provocările industriei de beauty și sfaturi despre cum poți să îți dezvolți cariera în compania noastră.” – Magdalena Crîng, HR Director L’Oreal România.

„Continuăm implementarea programului de internship început anul trecut, oferind posibilitatea tinerilor profesioniști să lucreze în departamentele noastre de vânzări, marketing, ofertare, managementul proiectelor și aplicații tehnice, IT, digitizare și satisfacția clienților. O arie prioritară este identificarea candidaților care îmbină competențele tehnice cu cele de limbi străine pentru centrul regional de suport al partenerilor companiei” – Miriana Matei, HR Director Schneider Electric România.

În ce orașe îți poți găsi un job la Angajatori de TOP?

Cele mai multe joburi sunt deschise pentru București (70%). Cei care doresc să se relocheze au posiblitatea să opteze pentru unul dintre joburile deschise de angajatori în: Timișoara 8%, Iași 5%, Brașov 3%, Cluj-Napoca 2%, Sibiu 2%, Arad 1%, restul procentelor fiind alocate orașelor din țară și joburilor din străinătate.

Pentru cei care își doresc o carieră la nivel internațional, Franța, Egipt, Olanda, Irlanda, Malta, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Grecia și Turcia sunt câteva dintre țările pentru care companiile participante caută candidați în cadrul evenimentului. În ceea ce privește profilul acestora, sunt cerute cunoștințe tehnice, specifice jobului respectiv, la care se adaugă: abilități de comunicare, abilități de învățare continuă cunosterea a cel puțin unei limbi străine, dar și competențe generice precum: pasiune, curiozitate, spirit de echipă, flexibilitate.

„Vom oferi până la finalul acestui an aproximativ 350 de locuri de muncă, atât în cadrul sediului central, cât și în sediile regionale și în magazine. Căutăm angajați cu experiență, dar și tineri absolvenți. Investim în formarea profesională a angajaților noștri, iar pentru cei noi veniți, oferim o perioadă corespunzătoare de școlarizare, indiferent de postul ocupat. În plus, le dăm șansa să participe la cursuri de specializare în alte țări și să se bucure de schimburi de experiență la nivel european” – declară reprezentanții Lidl România.

Vizitatorii Angajatori de TOP au la dispoziție 26 workshop-uri și conferințe susținute de companii precum: Google, Oracle, IBM, EY România, Computer Generated Solutions, BearingPoint, Deloitte, Coca-Cola HBC România, BCR, Stefanini, HP, WNS România, Accenture, Bitdefender, Genpact, JTI, Educativa, RINF Outsourcing Solutions, McDonald’s România, Institutul de Fizică Atomică Magurele, TELUS International Europe. Câteva dintre temele abordate în cadrul conferințelor și workshop-urilor sunt: „Audit and Taxes – discover a fresh mindset”, „IT&C Internship Conference: IBM & Vodafone”, „Career Coaching Workshop”, „Entry level careers at Accenture”.

Sfaturi înainte de participarea la Angajatori de TOP:

– actualizați-vă CV-ul.

– aflati lista angajatorilor prezenți și informați-vă despre aceștia, pe site-ul www.hipo.ro.

– pregătiți-vă câteva întrebări pentru reprezentanții companiilor, la stand. Câteva astfel de intrebări pot fi: „Din câte etape este format procesul de selecție în cadrul companiei dvs?”, „Care sunt așteptările pe care le aveți de la un candidat care aplică pentru poziția aceasta”.  

– încercați să veniți la începutul sau la sfârșitul programului, în acest mod veți evita aglomerația.

– optați pentru o vestimentație business casual, ca și cum ați participa la un interviu.

Lista completă a companiilor participante și modalitatea de înscriere la cele 26 de workshop-uri sunt disponibile în secțiunea Angajatori de TOP, de pe www.hipo.ro.

Accesul publicului va fi permis vineri și sâmbătă, în intervalul 10:00 – 17:00, la Sala Palatului din București.