Vivo Xplay 3S – S-a lansat primul smartphone cu rezoluţie 2K

, 19 Dec, 10:10

Deşi se lăudau mai mulţi că vor obţine acest titlu, distincţia a picat în braţele celor de la Vivo, odată cu lansarea noului .

vivo-xplay-3s 2k display

Cred că interacţiunea cu această bijuterie tehnologică este mai spectaculoasă decât cea oferită de orice alt telefon de pe piaţă, în cazul în care aveţi conţinut care să profite de panoul din altă ligă.

Chiar dacă este vorba de un aparat lansat în China, pe care sunt şanse foarte mici să apucaţi să puneţi mâna, un alt lucru este foarte important. Pe lângă titluri superficiale de genul  cel mai subţire, ce mai uşor sau cel mai puternic procesor, puţine carcateristici contează la fel de mult precum calitatea unui panou. În acest caz, ecranul lui Vivo Xplay 3S are o diagonală de 6 inci şi, în loc să se rezume la Full HD, face saltul la o rezoluţie QHD sau 2K. Mai exact, asta înseamnă 2560 x 1440, plus o densitate de pixeli nemaiîntâlnită, de 490 ppi.

Dacă eraţi de părere că restul configuraţiei interne este trecut cu vederea, vă înşelaţi amarnic. Un ecran de o asemenea natură are în spate un SoC Qualcomm Snapdragon 800 format din patru nuclee Krait 400 tactate la 2,3 GHz şi un GPU Adreno 330. Cantitatea de RAM din pachet este 3GB, iar pe partea de comunicaţii noul gadget este compatibil cu cele mai noi standarde TD-LTE şi FDD-LTE. Camera principala este 13 megapixeli, camera frontală este de 5 megapixeli şi, dacă vă încântă astfel de artificii, pe spatele aparatului găsiţi şi un cititor de amprente.

Nu ştim momentan cât costă Xplay 3S, dar am o presimţire că va fi unul dintre terminalele foarte accesibile în posesia cărora nu veţi putea intra, pentru că se vând doar în China.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail