Samsung Galaxy S4 Mini – Mezinul familiei [REVIEW]

, 18 Iul, 00:02

Daca Samsung Galaxy S4 este vedeta anului in curs, Galaxy S4 Mini a aparut pentru a creste numarul de utilizatori ai Galaxiei Samsung. Daca avem un smartphone de varf, atunci trebuie sa lansam si varianta „pentru copii” a acestuia.

Review Samsung Galaxy S4 Mini

Cam asta e logica producatorului, ideologie pe care nu am aprobat-o nici in cazul lui Samsung  Galaxy S3, dar care se pare ca va castiga destul de multi adepti, mai ales prin randurile celor care inca nu agreeaza un smartphone cu o diagonala de 5 inci. Asa obisnuiam sa fiu si eu, putinul timp petrecut insa printre dispozitive cu rezolutie FullHD si ecran cu o diagonala de 5 inci m-a facut sa imi schimb drastic parerea. Acum, sincer, smartphone-urile cu o diagonala de 4-4.3 inci mi se par chiar mici si greu de utilizat.

Galaxy S4 Mini isi gaseste locul printre modele ca Lumia 820 sau Sony Xperia SP, alte dispozitive cu o diagonala si performante apropiate. Pe de alta parte, concurentul principal, Apple, nu a lansat o varianta mai „economica” de iPhone, asa cum sugerau pana acum zvonurile, ba chiar lucreaza la iPhone 5S dupa cum am observat, si este de parere ca diagonala de 4 inci este inca cea mai apropiata de dorintele utilizatorilor. Ar fi normal sa comparam versiunea Mini direct cu iPhone 5, daca e sa ne luam dupa specificatii.

Design

Samsung Galaxy S4 Mini comparatie Samsung Galaxy S4

Ati citit review-ul lui Galaxy S4? Ei bine, Galaxy S4 Mini nu difera prea mult la capitolul design, ba chiar este aproape identic, diferenta majora fiind grosimea putin mai mare si, desigur, specificatiile. Bineinteles, este mai mic este si putin mai gros decat Galaxy S4 si sta ceva mai bine in mana. Marginile ceva mai rotunjite decat ale concurentei il fac sa fie si mai comod de tinut, iar aceasta precizare vine de la un utilizator de iPhone. Galaxy S4 Mini chiar poate fi utilizat cu o singura mana, spre deosebire de fratele sau mai mare. Vine in aceleasi nuante de culoare, alb si negru, are aceeasi textura a capacului din spate si este construit din aceleasi materiale pentru a mentine greutatea la un nivel scazut.

La interior, dispunerea slot-ului de SIM si a celui pentru cardul microSD sunt putin diferite, cel din urma fiind accesibil doar prin detasarea bateriei. Acumulatorul este ceva mai mic, de 1900 mAh, insa avand in vedere rezolutia mult mai mica si performanta injumatatita, autonomia poate fi chiar mai ridicata.

Samsung Galaxy S4 Mini Grosime Samsung Galaxy S4

La exterior, dispune de o camera de 8 megapixeli ajutata de un flash LED, precum si de o camera pentru convorbiri de 1,9 megapixeli. Senzorii nu sunt atat de vizibili pe modelul negru, insa nu am observat nici un LED de notificare, ca la Galaxy S4. Interesanta alegere, dar nu suntem de acord cu ea. Conectorul de USB si butoanele au aproape aceleasi dimensiuni si aceeasi pozitie deja standardizata pe terminalele Galaxy.

Galeria de mai jos ar trebui sa satisfaca dorinta de a il analiza pe toate partile, apoi vom trece la capitolul specificatii.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Samsung Galaxy S4 Mini/”/]

Specificatii

Specificatii SIM Samsung Galaxy S4 Mini

[table id=180 /]

In concluzie, specificatiile lui Galaxy S4 Mini sunt aproape la jumatate in comparatie cu ale fratiorului mai mare.

Un element interesant este cantitatea de memorie RAM, de 1,5 GB, o cifra putin neobisnuita pana acum. Producatorul a realizat ca memoria RAM, la fel ca si la PC-uri, este extrem de importanta. In primul rand, ofera o viteza de lucru mai mare dispozitivului, care nu mai trebuie sa inchida o parte din aplicatii pentru a porni altele. In al doilea rand, autonomia bateriei poate fi sensibil crescuta in acest mod. Telefonul poate pastra deschise in memoria RAM mai multe aplicatii, iar in momentul in care este nevoie de ele nu mai acceseaza memoria interna.

Din punct de vedere al conectivitatii, Galaxy S4 Mini se lauda cu aceleasi specificatii, singura diferenta fiind ca NFC-ul este disponibil doar in varianta 4G a terminalului. Este specificat de asemenea un model dual-SIM care va fi disponibil doar pentru piata din Asia. In rest, WiFi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0 sunt prezente si ele pe acesta pentru a oferi o experienta cat mai buna la navigarea pe internet, precum si la auditia pe casti Bluetooth. Sunt curios insa cand vor incepe si producatorii sa implementeze noul standard AC si pentru telefoanele mobile. Apple detine din nou controlul acestuia pentru o buna bucata de vreme, din moment ce iPhone 5S va avea conectivitate 802.11ac.

Display

Samsung Galaxy S4 Mini Display

Un element foarte important la aceste dispozitive este display-ul. Din acest motiv i-am oferit un capitol propriu in review-ul nostru. Galaxy S4 Mini detine un display Super AMOLED cu o diagonala de 4,3 inci si o rezolutie de 540×960 pixeli, semnificativ mai putin decat fratele sau mai mare. Chiar si puse unul langa celalalt, diferenta este totusi putin sesizabila, asta daca nu le privim cu lupa. Acest lucru denota faptul ca rezolutia FullHD de pe S4 este pana la urma putin exagerata, mai mult pentru a reprezenta producatorul in topul specificatiilor. Pe de alta parte, m-as fi asteptat la un ecran 720p pe acest model, Samsung este insa de parere ca publicul caruia ii se adreseaza va fi multumit de specificatii si, da, este posibil sa aiba dreptate.

Din punct de vedere tehnic, ecranul lui Galaxy S4 Mini are aceleasi specificatii ca S4, acelasi nivel de constrast si luminozitate. Vizual insa acestea pot fi influentate de rezolutia ceva mai mica.

Camera si Multimedia

Samsung Galaxy S4 Mini Camera

Un alt segment foarte atent dezvoltat este cel al camerei foto si al zonei de multimedia. Orice smartphone la ora actuala trebuie sa serveasca drept centru multimedia in sensul ca experienta vizionarii unui clip video si a auditiei trebuie sa fie cat mai bune. Producatorii au inteles in mare parte acest aspect, iar in cazul lui Samsung camera foto primeaza. Chiar daca nu dispune de acelasi senzor de 13 megapixeli, cei 8 megapixeli prezenti se descurca suficient de bine.

In lumina naturala, detaliile sunt clare, culorile sunt vii, nu chiar atat de exagerate, iar zgomotul este destul de redus, aproape inexistent in lumina, repet, naturala. La interior nu am realizat prea multe teste, iar motivul este destul de clar: atunci cand folosim flash-ul direct pe subiect nu ne putem astepta la poze nici macar acceptabile de sensibilitate mare, nici nu merita sa aducem aminte de ISO in cazul unui telefon mobil.

Samsung Galaxy S4 Mini Camera Demo (1)

Samsung Galaxy S4 Mini Camera Demo (2)

Legat de partea de multimedia, sunetul este clar atat la redarea muzicii, cat si in convorbiri, ultimul element fiind de altfel si cel mai important. Galaxy S4 Mini dispune si el de un microfon pentru atenuarea zgomotului, microfon care se descurca destul de bine. Pe partea de inregistrare video, Galaxy S4 Mini poate captura la 1080p in 30 de cadre pe secunda. Se aliniaza astfel cu samrtphone-urile de top cu aceasta capabilitate de inregistrare. Unicul impediment la folosirea telefonului in acest scop este lipsa unei stabilizari optice. Singurul care s-a descurcat pana acum cu succes a fost Lumia 920, inafara de acesta nu am intalnit pana acum alt telefon cu care sa pot inregistra fara trepied sau fara a sprijini mana pe o masa.

Performanta

Samsung Galaxy S4 Mini Performanta

Acest capitol este putin relativ, in sensul ca, avand un procesor Dual-Core cu o frecventa de 1,7 GHz si o cantitate de memorie de 1,5 GB, putem deduce din start ca nu vom avea nici un fel de probleme cu aplicatiile instalate pe acesta. Cei 512 MB in plus de memorie fac diferenta. Chiar si in comparatie cu Galaxy S3, lasand de o parte rezolutia putin mai mare a ecranului a celui din urma, Galaxy S4 Mini se misca chiar mai bine.

Am putea in schimb sa discutam putin despre autonomie. Acumulatorul de 1900 mAh m-a impresionat. Daca pe Galaxy S4 il puteam tine treaz aproximativ o zi in utilizare normala, vorbim de aproape 12 ore, Galaxy S4 Mini reuseste sa ramana activ mai bine de 18 ore. Display-ul cel mai mare consumator de energie este semnificativ mai mic, iar apoi urmeaza procesorul Dual-Core, care este si el mai econom. Toate acestea permit unui utilizator sa navigheze pe Facebook, Internet, convorbiri pe 3G, filmare si fotografiere, precum si redare de continut multimedia, aproape de 18 ore. Desigur, am facut ceva setari de power management, dar suficient de putine incat mailurile sa fie disponibile tot prin notificari de tip push, iar update-urile de Facebook si Twitter sa vina la 15 minute.

Brousing Samsung Galaxy S4 Mini versus Samsung Galaxy S4

Concluzii

Segmentul de aplicatii este destul de bine dezvoltat, Galaxy S4 Mini detine aproape toate feature-urile fratelui sau mai mare, cele precum urmarirea privirii in timpul rularii de continut video, acele feature-uri atat de mult promovate de producator incat nu merita sa mai intram in detalii. Partea de navigatie se descurca foarte bine, folosind Google Maps desigur, iar cu noile update-uri la aplicatia de harti Google reuseste cu adevarat sa creeze un produs demn de luat in seama.

Probabil, legat de functii am uitat sa mentionez faptul ca si Galaxy S4 Mini detine functia de telecomanda avand un senzor infrarosu. Nu am folosit-o pana acum, sincer, insa, chiar daca este o optiune care l-a costat pe producator infim de putin sa o implementeze, sunt sigur ca poate fi utila atunci cand nu gasesti telecomanda la TV sau iti e prea lene sa te ridici de pe ea.

Verdictul nostru este ca S4 Mini reprezinta o alegere interesanta si ca va fi o optiune demna de recomandat… atunci cand se va mai ieftini. Deocamdata, diferenta in crestere fata de S4 ma face sa spun sa mai asteptati vreo doua saptamani. Va fi, desigur, o optiune pentru acei utilizatori care, dupa cum am mentionat mai devreme, nu se inteleg cu un ecran de dimensiuni mari. Am citit si alte opinii si se pare ca la momentul lansarii, adica acum cateva zile, pretul era de aproximativ 2200 lei, in timp ce S4 aproximativ 2600 Lei. La o privire mai atenta in cursul zilei de astazi, S4 Mini a ajuns la 2000 lei. Aceasta ieftinire ma face sa cred ca in urmatoarele doua saptamani vom mai vedea o scadere de pret de pana la 200 Lei pentru acest model, moment in care devine o alegere inteleapta.

Produsul a fost primit la test de la marketonline.ro, iar referinta de pret a fost facuta tot de pe acest site.

Samsung Galaxy S4 Mini Cutie

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Mie imi place foarte mult telefonul asta, ma multumeste din toate punctele de vedere, se misca repede si cand zic asta ma refer la viteza de acces prin internet a anumitor pagini, jocuri. Are o viteza de conectivitate la internet foarte mare, iar pozele sunt pe care le face sunt de calitate, putand sa concureze la un aparat foto fara probleme.

Am un s4 mini si sunt foarte multumit de el

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail