Kingston MobileLite Wireless – un gadget de care nu stiai ca ai nevoie [REVIEW]

, 14 Aug, 18:48

Intotdeauna m-au atras dispozitivele compacte care iti fac viata mai usoara in deplasare, precum MobileLite Wireless MLW221.

Pleci in concediu. Ai un iPhone cu doar 16GB de spatiu si incepi sa filmezi o panorama incredibila in Paris. Ramai fara spatiu de stocare – este inevitabil, in contextul in care un minut de filmare ocupa aproximativ 180 MB.

Acelasi lucru este valabil la un Galaxy S3 sau S4. In acelasi concediu, vrei sa te uiti la un film pe iPad, in timp ce zbori cu avionul. Pentru ca la momentul achizitiei erai convins ca 16GB de spatiu sunt suficienti, cu un film, maxim doua, constati ca ai ramas fara spatiu, deoarece ti-ai instalat ultimul Fifa sau NFS si ocupa aproximativ 2GB de spatiu fiecare.

Kingston MobileLite Wireless MLW221 intro

Spatiul de stocare pe dispozitivele portabile este o problema majora. Indiferent cat de mult s-au ieftinit stick-urile USB, cativa GB de spatiu in plus pe un iPhone sau un iPad costa tot 100 de dolari, in cel mai bun caz. La majoritatea dispozitivelor cu Android, situatia este mai ofertanta, prin faptul ca puteti extinde spatiul pe care il aveti pe telefon printr-un MicroSD. Din pacate, si creatorii de Androide incep sa nu mai introduca aceasta functie in modelele noi – HTC One sau Moto X sunt doar doua exemple care nu mai vin cu slot de card.

Solutia la toate aceste cazuri vine sub forma unui gadget foarte potrivit, cu numele de MobileLite Wireless MLW221. Acesta creeaza un hotspot WiFi si, prin intermediul aplicatiilor dedicate de Android si iOS, puteti sa copiati sau sa mutati pozele si filmele de pe telefon pe un card sau stick USB conectat la MLW221. Nu trebuie decat sa va conectati la WiFi-ul creat de aparat si in momentul in care veti accesa aplicatiile MobileLite sau Wi-Drive veti putea sa incepeti traficul de date.

Kingston MobileLite Wireless MLW221 iOS2

Design

, acest dispozitiv de 98 de grame poate intra in buzunar, langa telefon. Avand in vedere ca se integreaza in 124,8 x 59,9 x 16,65 milimetri, dimensiunile sunt similare cu un smartphone si nu ar trebui sa aveti nici un fel de probleme in a-l tine intr-o geanta sau in ghiozdan.

Este realizat dintr-o combinatie de aluminiu argintiu si plastic negru. Are trei LED-uri de activitate pe partea superioara care va comunica exact cu ce se ocupa aparatul intr-un moment sau altul. Pe laterale, avem un slot de carduri SD, un port USB si un port microUSB. Undeva pe margine, la nivelul carcasei, exista un buton de Power multifunctional. Portul USB este perfect pentru a conecta un stick USB sau pentru a conecta un iPhone prin intermediul cablului din pachet pentru a-l incarca. Ca o functie suplimentara, bateria interna de 1800 de mAh poate fi folosita si pentru a va incarca rapid un telefon sau orice alt gadget cu un consum destul de mic – desi nu are o capacitate foarte mare, cu siguranta va va scapa de probleme cand aveti nevoie mai tare. Pe partea opusa USB-ului, in cititorul de card-uri puteti introduce un card SD sau un microSD, folosind adaptorul inclus in pachet, pe care in secunda urmatoare il puteti accesa de pe orice smartphone sau tableta cu iOS sau Android. Scopul portului microUSB este de a va incarca dispozitivul MobileLite de la un notebook sau desktop.

Kingston MobileLite Wireless MLW221 sides

Functionalitate

poate fi pornit in doua feluri. Daca apasati scurt pe butonul Power, va clipi un LED verde pentru a va aduce la cunostinta ca in acel mod va puteti incarca telefonul. In momentul in care ati conectat un consumator la creatia celor de la Kingston, acelasi LED va incepe sa clipeasca portocaliu. Acesta este primul semn pentru a va da seama ca telefonul sau aparatul foto a inceput sa se incarce.

Daca tineti apasat mai mult de trei secunde pe singurul buton de pe dispozitiv, doua LED-uri vor incepe sa clipeasca si, la scurt timp, un al treilea. Din acel moment, veti avea o noua retea wireless in casa sau in deplasare, cu numele de MobileLiteWireless, la care va puteti conecta cu pana la trei dispozitive simultan. Implicit, este nesecurizata, dar accesand ip-ul 192.168.200.254 prin browser-ul preferat aveti posibilitatea de a configura cativa parametri. Printre acestia, se numara SSID-ul, vizibilitatea retelei create, tipul de encriptare (WPA2) si canalul wireless pe care functioneaza. Un avantaj important fata de dispozitive de stocare similare este ca din aceasta pagina de configurare puteti alege si o retea wireless din casa cu internet fata de care acest dispozitiv sa functioneze ca punct de acces (AP). Daca sunteti multumiti de schimbarile facute, un click pe Save poate declansa aplicarea lor.

Kingston MobileLite Wireless MLW221 iOS1

Aplicatii de mobil

Partea de interactiune si configurare a acestui gadget se poate realiza integral prin intermediul aplicatiei gratuite MobileLite de Android sau iOS. Nu exista momentan nici o promisiune legata de o aplicatie similara de Windows Phone. este o alta aplicatie de iOS si Android creata de Kingston care va permite sa accesati fisierele pe care le aveti pe stick-ul sau cardul de memorie legat la MLW221.

Aplicatia MobileLite functioneaza ca un browser de fisiere. Din aceeasi interfata, puteti alege sa accesati mediile de stocare conectate la solutia celor de la Kingston, dar si documentele de pe smartphone sau tableta. Exista diferente semnificative intre versiunea de Android si cea de iOS, din cauza limitarilor impuse de Apple. Daca pe Android puteti accesa toata structura de directoare de pe telefon, pe iDevice-uri sunteti limitat la un director de documente specific aplicatiei. Aici puteti transfera fisiere prin iTunes sau puteti importa cu usurinta imagini si filme din Camera Roll.

In ceea ce priveste fisierele de pe MobileLite Wireless, aplicatia omonima va ofera acces de tip scriere/citire la tot ce aveti pe un stick USB sau card conectat. Oricum, nu sunteti restrictionat doar la transfer de fisiere. Puteti, de exemplu, sa va uitati la filme de pe un memory stick, la poze sau sa ascultati un playlist de 1000 de melodii pe care le pastrati pe un card de memorie. Interfata este intuitiva si, implicit, daca nu vreti sa navigati prea mult prin directoare, va imparte toate fisierele pe categorii, Photos, Videos, Music. Ca formate de fisiere, cei de la Kingston insista pe compatibilitate cu fisiere MP3, WAV, m4v, MP4, JPG, TIF si PDF. In plus fata de aceasta lista, am putut rula folosind un Android fisiere video MKV si Audio FLAC. Practic, daca dispozitivul vostru ruleaza nativ diverse tipuri de fisiere, acestea vor putea fi rulate de un SD sau stick conectat la MLW221.

Kingston MobileLite Wireless MLW221 Android

Performanta

In cazul in care vreti sa copiati un film de pe Camera Roll pe card, trebuie sa accesati directorul de documente de pe iDevice-ul sau Android-ul din dotare, sa va alegeti filmele sau imaginile pe care le doriti mutate, sa faceti un singur tap pe butonul edit si sa va selectati destinatia de pe SD sau USB stick. Din experienta mea, pe MobileLite Wireless am copiat un fisier de 300 MB in aproximativ 2 minute si 30 de secunde, in timp ce un fisiere de 400 de MB de pe un USB stick pe iPhone l-am transferat intr-un minut si 15 secunde. Aceleasi experimente pe un terminal cu Android au generat rezultate similare, cu o variatie de maxim 10 secunde in plus sau in minus.

Autonomia specificata de producator este de aproximativ 5 ore daca il folositi exclusiv ca punct de acces wireless. La trafic intens de date in ambele sensuri, de pe doua sau trei dispozitive simultan, va puteti astepta ca respectiva valoare sa scada, din experienta mea, pana la aproximativ o ora. Chiar si in aceste conditii, daca sunteti in concediu, aveti timp sa descarcati rapid pozele si filmarile de pe telefon pentru a face loc pentru unele noi.

Concluzie MobileLite Wireless

Atata timp cat exista memorii stick si carduri SD mai ieftine decat diferenta de pret fata de un telefon cu 8 sau 16GB mai mult, un astfel de gadget ar trebui sa fie nelipsit. In noua din zece cazuri nu aveti nevoie de mai mult de 16 GB de spatiu pe iPhone, pe iPad, pe Galaxy S3, Galaxy S4 sau orice alt Android sau iDevice. Problemele incep sa apara in concediu sau atunci cand sunteti la un eveniment unde nu rezistati sa nu filmati sau sa faceti foarte multe poze. In aceste situatii, este o mana cereasca sa puteti face rapid cativa GB de spatiu pe telefon. In plus, m-a incantat enorm partea de redare a filmelor, fotografiilor sau a muzicii direct de pe MobileLite Wireless. Astfel, nu trebuie sa ocupati spatiul de pe smartphone sau tableta cu un film pe care il vedeti o singura data.

Pretul pentru creatia celor de la Kingston este de 313 lei. Din punctul meu de vedere, pretul este corect pentru pachetul complex de functionalitate pe care il ofera acest dispozitiv compact. Este ideal pentru deplasari, iar la 100 de grame castigati si o baterie care va salveaza atunci cand telefonul v-a dezamagit.

mobilelite-iphone

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Care e utilitatea lui pana la urma??
Orice smartphone mai rasarit „stie” USB OTG, un cablu este 15 lei, un stick de 32GB pana in 100 lei>

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail