Galaxy S4 Zoom primeste niste specificatii complete dar ipotetice

, 30 Mai, 14:00

Dupa ce am citit numeroase materiale despre Galaxy S4 Mini, Samsung se pare ca va mulge in continuare printr-un Galaxy S4 Zoom.

samsung galaxy s4 zoom

Au trecut doar cateva zile de cand al celor de la Samsung intr-un material. Este vorba de Galaxy S4 Zoom. Un nou terminal al gigantului sud coreean, dupa cum ii spune si numele, noul smartphone va fi rezultatul unor abilitati spectaculoase pe partea de foto.

Fara a fi comunicata o data oficiala de lansare, evenimentul de pe 20 iunie de la Londra are mari sanse sa fie gazda si pentru anuntarea unui S4 supranumit Zoom. Tocmai pentru a ne demonstra ca acest aparat nu mai are nici o treaba cu varful de gama al companiei, decat cu numele, Samsung va construi noul S4 Zoom in jurul unui procesor dual core la 1,6 GHz. Va avea o rezolutie infima de 540 x 960 aferenta unui panou Super AMOLED mic de doar 4,3 inci. Sistemul de operare preinstalat va fi Android Jelly Bean iar cei 8 GB de memorie interna pot fi, desigur, extinsi prin intermediul unui card microSD. Bateria standard inclusa in aparat va avea o capacitate de 1900 mAh.

Pentru ca abilitatile de captura foto/video vor sta probabil la baza unor cifre de vanzari generoase, acestea nu trebuie sub nici o forma trecute cu vederea. In principiu, vorbim de o camera de 16 megapixeli cu un zoom optic nemaiauzit  pe un smartphone, egal cu 10 X. Distanta focala este de 4 milimetri in timp ce apertura este egala cu 8,8. Daca se va materializa in perioada imediat urmatoare, cu aceste speficiatii spectaculoase pe partea de imagistica mi-e frica de faptul ca Nokia 808 PureView isi va pierde titlul de cea mai buna camera foto cu telefon integrat in favoarea Galaxy S4 Zoom.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail