Festivalul George Enescu are aplicatie pentru Android

, 30 Aug, 23:47

Festivalul George Enescu are, incepand de astazi, aplicatie pentru Android, ca suport tehnologic pentru accesul in timp real, ieftin si eficient la informatiile festivalului si la concerte.

Festivalul George Enescu

Asadar, cine spune ca tehnologia si muzica clasica nu sunt prea compatibile se insala amarnic, cele doua domenii se intrepatrund perfect cand e vorba de dorinta de a apropia cat mai mult de public un astfel de festival.

Aplicatia „George Enescu Festival” este, cum era si firesc, gratuita. Dezvoltata de Read Forward, aplicatia a fost gandita pentru navigarea usoara printre cele peste 150 de concerte ale Festivalului si zecile de proiecte din cadrul Bucurestiului Creativ. Important mi se pare faptul ca si modificarile de ultima ora pot fi aflate astfel cu mare usurinta de catre public. Aplicatia este disponibila la adresa festivalenescu.ro/app.

Sectiunile principale ale aplicatiei Festivalul George Enescu sunt:

–          News: Stiri in limba romana, din site, dar si de pe pagina de Facebook a Festivalului.

–          Programme: Programul actualizat al concertelor – aplicatia detecteaza automat ziua curenta si arata  ultilizatorului programul aferent.

–          Venues: Lista salilor de concert cu informatii despre acestea, localizarea lor pe harta si indicarea locului in care se afla utilizatorul.

–          Series: Descrierea seriilor de concerte.

–          Creative Bucharest: Evenimentele din cadrul Bucrestiului Creativ si harta lor.

–          Audio streaming: Posibilitatea de a asculta Festivalul George Enescu live, in peste 90% dintre concerte, direct de pe telefonul mobil (in parteneriat cu Radio Romania Muzical).

Partenerul tehnologic care a sustinut acest proiect este LG Romania.

Faptul ca organizatorii vor sa plaseze Festivalul George Enescu in linie cu trendul tehnologic si, pana la urma, cu ritmul de viata actual reiese foarte clar si din modificarile facute la site-ul festivalului. S-au urmarit un design si o structura adaptate fluxului crescand de informatii, de la stiri informatii despre program, pana la biografii ale artistilor, o sectiune dedicata lui George Enescu, una dedicata Bucurestiului Creativ etc. In plus, afisarea site-ului se adapteaza in functie de tipul de ecran folosit de utilizatori si au fost luata in calcul inclusiv sustinerea varfurilor de trafic pe noua platforma. Numai in cursul lunii august, s-au inregistrat peste 100.000 de vizite. Utilizatorii au accesat site-ul in proportie de  82% de pe desktopuri si in proportie de 18% de pe telefoanele mobile. Noul site al Festivalului a fost dezvoltat de echipa Read Forward si are grafica conceputa de Eroii de Joi, Ioana Gheorghiu si Robert Blaj, directorii artistici ai Festivalului.

O premiera pentru aceasta editie este posibilitatea de a urmari concertele Festivalului in transmisie live si pe site, atat in varianta video (in parteneriat cu Televiziunea Romana), cat si in varianta audio (Radiodifuziunea Romana). Aplicatia pentru smartphone ofera varianta audio.

De asemenea, mi se pare un lucru extraordinar ca cele mai frumoase concerte din Festivalul George Enescu vor putea fi urmarite in transmisie live si in sala de cinema, la Grand Cinema Digiplex.

O alta premiera este faptul ca Rapsodia Romana, de George Enescu in interpretarea celebrei orchestre Staatskapelle Berlin, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim din deschiderea Festivalului va fi transmisa intr-o proiectie extraordinara live chiar pe zidul cetatii din Piata Alba Iulia, in cadrul Festivalului Dilema Veche (30 august – 1 septembrie 2013).

Festivalul Enescu, cel mai important eveniment cultural international organizat de Romania, se desfasoara intre 1 si 28 septembrie 2013, in Bucuresti si in mai multe orase din tara.  Festivalul aduce pe scenele romanesti unii dintre cei mai mari artisti ai momentului, de la pianistul si dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alaturi de orchestre de top, cap de afis oriunde in lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.

Festivalul “George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmariti, cu aceasta densitate, pe scenele romanesti, timp de o luna, cei mai performanti muzicieni contemporani.

Va dorim zile pline de emotie la festival! 🙂

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail