10 dec. 2013 | 16:27

Aplicația Brightest Flashlight Free vinde advertiserilor datele de localizare ale utilizatorilor Android

ACTUALITATE
Aplicația Brightest Flashlight Free vinde advertiserilor datele de localizare ale utilizatorilor Android

În ziua de astăzi, mulți dintre noi depindem de smartphone în fiecare zi, fie pentru verificarea mailurilor, fie pentru plata bunurilor achiziționate. Android-ul a câștigat foarte mult teren, dar aplicațiile pentru această platformă nu sunt întotdeauna cele mai prietenoase.

Locatia pe Android

Aceste informații transmise prin intermediul smartphone-ului sunt, de obicei, criptate sau folosite cu acordul utilizatorului – acel Accept pe care îl dați la instalarea unei aplicații din GooglePlay în cazul de față. Câteodată, printr-o împrejurare mai puțin fericită, dezvoltatorii implementează programe de monitorizare în aplicații simple și extrag de acolo informațiile utilizatorilor.

Acesta este și cazul lui GoldenShore Technologies, creatorul aplicației Brightest Flashlight Free pentru Android. Aplicația este una simplă și oferă funcționalitatea unei lanterne pentru orice smartphone. Aceasta extrage însă datele de localizare precise ale utilizatorului și o trimite advertiserilor împreună cu un cod unic pentru fiecare smartphone, pentru ca aceștia să poată livra reclame cât mai bine monetizabile.

Ați spune că acest lucru este un lucru comun și că Google face asta în fiecare zi. De acord, însă nu pentru a vinde informația altor companii, ci pentru implementa cât mai bine serviciile de localizare. Partea de reclamă este diferită. Datele de localizare ale unui utilizator nu pot fi divulgate și vândute unei terțe părți fără acceptul acestuia. În cazul lui Brightest Flashlight Free, nu există aprobare. Aplicația are peste 50 de milioane de download-uri în Google Play și este încă disponibilă pentru download.

Creatorii aplicației Brightest Flashlight Free sunt obligați de US Federal Trade Commision să renunțe la backdoor-ul instalat și să plătească o amendă considerabilă. Mă întreb însă câți alți dezvoltatori de aplicații folosesc aceeași metodă și cât de mari sunt eforturile instituțiilor de stat să le descopere. Sunt destul de sigur că la noi în țară nici nu există cineva în măsură să acționeze în acest sens.