28 mai 2012 | 13:20

ViewSonic lanseaza o tableta GIGANT, de 22 de inci

ACTUALITATE
ViewSonic lanseaza o tableta GIGANT, de 22 de inci

Tableta Viewsonic de 22 de inci

In cazul in care va intrebati pana unde poate sa ajunga isteria tabletelor sau, mai bine zis, care este culmea dimensiunilor unui asemenea gadget, raspunsul vine de la ViewSonic.

In cadrul Computex, producatorul american urmeaza sa lanseze un gadget pe care l-am putea considera un televizor sau monitor, dar care este de fapt o tableta de 22 de inci. Practic, vom asista la o redefinire a conceptului de tableta, in conditiile in care noul model va fi integrat in familia ViewSonic „Touch and Connect” ce va fi prezentata in Taiwan luna viitoare, scrie ubergizmo.com.

ViewSonic isi prezinta realizarea drept un “smart business tablet monitor” si suntem extrem de curiosi sa aflam mai multe detalii atat despre specificatiile acestui monstrulet, dar mai ales despre motivele care au dus la o asemenea lansare.

Pentru moment, nu gasim o aplicabilitate practica a acestei tablete „dinozaur” si ne indoim ca in viitorul apropiat vom ajunge sa vedem oameni mergand pe strada cu televizoarele in mana…