Procesul cu Oracle rascoleste culisele Google

Procesul Oracle vs. Google scoate la iveala cantitati impresionante de informatii pe care in alt context nu cred ca am fi avut ocazia sa le vedem vreodata. Incepand cu primele specificatii pentru sistemul de operare Android si terminand cu primele schite ale unui smartphone pe care nu vom avea vreodata ocazia sa punem mana, Google se pare ca avut o cu totul alta viziune legata de cel mai popular sistem de operare pentru portabile.

Pentru a incepe de undeva, ganditi-va la afirmatia mentionata in capitolul 3, alineatul 11.2 din specificatiile sistemului de operare Android – publicate la cateva luni dupa lansarea primului iPhone: „Ecranele de tip touchscreen vor fi suportate. In orice caz, Produsul a fost creat cu butoane fizice discrete plecand de la premisa ca un touchscreen nu poate inlocui complet butoanele fizice.” Desi aceasta filozofie era complet schimbata cateva luni mai tarziu, odata cu lansarea terminalului T-Mobile G1 spre sfarsitul lui 2008, tranzitia completa s-a petrecut la momentul aparitiei Android 1.5, care venea cu o tastatura virtuala si inlocuia cu succes o tastatura fizica.

Sapand si mai mult in trecut, in 2006 telefonul Google arata ca imaginile alaturate. Smartphone-ul din imagine nici la momentul respectiv nu era creat pentru a submina autoritatea operatorilor de telefonie, ci mai degraba pentru a creste popularitatea Google in timp ce operatorul de telefonie obtine un profit mai mare din urma abonamentelor de date pe care le consuma fiecare utilizator. Existand o intelegere mai mult sau mai putin tacita intre Google si operatori, compania din Mountain View integra servicii marca Google pe smartphone, inclusiv Email, moment dupa care operatori precum T-Mobile reuseau sa obtina un profit sporit de la fiecare abonat (ARPU – Average Revenue Per User).

La capitolul specificatii, desi acestea erau gandite pentru o intreaga linie de smartphone-uri cu Android, merita sa retineti de unde s-a inceput: un procesor ARMv9 la cel putin 200 MHz, suport pentru retea GSM – preferabil 3G, 64MB RAM si ROM, locas pentru card Mini SD – nu microSD cum ne-am obisnuit, o camera de 2 megapixeli cu buton dedicat de shutter, suport pentru comunicatii pe USB, Bluetooth 1.2 si un display QVGA cu cel putin 16 biti de culoare.

Touchscreen-urile nu erau mentionate in specificatiile de baza, obligatorii erau doua butoane fizice de meniu, evidentiind faptul ca sub nici o forma touchscreen-urile nu erau o prioritate. Suplimentar, telefoanele puteau include o tastatura QWERTY (ca in cazul G1), Bluetooth 2.0 + EDR, un al doilea display (in cazul telefoanelor cu clapeta, de exemplu), WiFi, GPS si accelerare grafica hardware.

Desi Google se astepta ca sistemul de operare Android sa fie certificat de catre operatori intre 1 iunie si 31 august 2007, moment dupa care era trimis catre producatorii de terminale, abia in octombrie 2008 T-Mobile G1/HTC Dream a ajuns pe piata. Daca multi dintre voi ati avut ocazia sa puneti mana pe un smartphone cu Android pe vremea cand nu era asa de incarcat de functii si aplicatii ca acum, aveti in vedere ca planul initial era mult mai simplu ca acum.

Mihaela Bilic a spus tot adevărul despre postul intermitent de slăbit. Ce avantaje și ce dezavantaje există

Satul situat la doar 30 de km de București pe care să-l vizitezi în weekend. Aici se ardeau zilnic câte 200 de cuptoare

In 2006, Google avea deja Android-ul functional pe 3 telefoane cu formate diferite, toate folosind un procesor Texas Instruments OMAP850. Aplicatiile implicite includeau initial: cea de telefon, ecranul principal, aplicatia de mesagerie, contactate si o versiune incipienta a browser-ului bazat pe WebKit. Jumatate de an mai tarziu, au aparut versiuni de Google Talk, Gmail, Calendar, MMS, „chat-based SMS” (probabil o aplicatie de mesagerie cu organizare pe fluxuri de mesaje) si suport pentru POP email.

La categoria „ce am fost si ce am ajuns”, aproape ca ai zice ca sunt bune si procesele astea la ceva, macar pentru noi, care mai aflam lucruri noi, daca nu pentru partile participante.