21 nov. 2012 | 14:16

Portal 2 primeste split-screen pe PC

ACTUALITATE
Portal 2 primeste split-screen pe PC

Portal 2 a fost lansat anul trecut cu suport pentru multiplayer cooperativ. Din pacate insa, varianta de PC nu oferea posibilitatea ca doi jucatori sa poata experimenta aceasta experienta pe un singur computer. 

portal 2

Aceasta functionalitate exista pe Xbox 360 si PlayStation 3, iar acum Valve a decis ca este momentul sa ajunga si in varianta jocului de pe Steam. Studioul a lansat un nou patch pentru Portal 2 care ofera suport extins pentru noua interfata Big Picture. In acesta este inclusa si noua optiune de a experimenta modul multiplayer in doi jucatori pe un singur ecran, cu optiunea de a-l imparti pe orizontala sau verticala.

Avand in vedere cat de usor este sa conectezi un PC la un televizor in zilele noastre, mi-as fi dorit ca mai multe jocuri sa ofere astfel de optiuni de multiplayer. Acest lucru este accentuat de faptul ca de cele mai multe ori codul este deja inclus in joc, intrucat editiile de console ale jocurilor de obicei au aceasta optiune inclusa din start.