13 sept. 2012 | 09:00

Numarul utilizatorilor de Android depaseste cifra de 500 milioane

ACTUALITATE
Numarul utilizatorilor de Android depaseste cifra de 500 milioane

Peste 500 milioane de utilizatori ai platformei Android, aceasta este cifra cu care se lauda la momentul actual Google.

Performanta Android

Peste 500 milioane de dispozitive cu Android au fost activate pana in acest moment, aceasta este performanta cu care se lauda Hugo Barra de la Google pe pagina personala de Google+. Desi acest eveniment a fost prezis in urma cu cateva zile de Eric Schmidt la lansarea Motorola, cu aceasta ocazie a devenit oficial.

Cu o rata de 1,3 milioane de dispozitive activate zilnic performanta este remarcabila, mai ales daca ne gandim ca aceasta cifra era mult mai mica in urma cu cateva luni. In luna februarie a acestui an Andy Rubin anunta 300 milioane de dispozitive cu Android activate la o rata de 850.000 de dispozitive zilnic. Urmatorul pas catre performanta actuala a fost facut la evenimentul Google I/O de pe 29 iunie, atunci existau deja in piata 400 milioane de dispozitive cu Android si erau activate cu o rata de un milion pe zi.

In ceea ce priveste performanta platformei iOS, Apple a anuntat in luna iulie a acestui an o cifra de 410 milioane de dispozitive activate la nivel global.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele