AOC D2357Ph – Monitor 3D cu accesibilitate intr-un design original [REVIEW]

, 29 Mai, 00:10

AOC D2357Ph Monitor 3D Chiar daca traim intr-o perioada in care continutul 3D  inca nu poate fi gasit din abundenta, solutii accesibile precum monitorul D2357Ph de la AOC ne indeamna la adoptarea acestui trend printr-un pret mai mic decat al concurentei.

Desi nu am fost un sustinator al tehnologiei 3D, mai ales cand a venit vorba de vizionarea continutului in trei dimensiuni in confortul caminului, personal mi-am schimbat parerea in momentul in care am intalnit tehnologia 3D pasiva ce folosea ochelari polarizati. Avand foarte multe in comun cu sistemul folosit in salile de cinema – se potrivesc aceiasi ochelari, aceasta tehnologie mi s-a parut mai odihnitoare. E adevarat, unii ar putea zice ca sentimentul de profunzime este mai accentuat in cazul unui HDTV cu tehnologie 3D activa, Pe de alta parte, altii ar putea lauda aceleasi aptitudini cand vine vorba de tehnologia 3D pasiva. Desi dezbaterea legata de tehnologii poate merge la infinit, un lucru este sigur: unul dintre cele mai noi monitoare 3D de la AOC foloseste tehnologia 3D pasiva, cu ochelari polarizati.

AOC d2357Ph front viewD2357Ph este un monitor de 23 inci Full HD cu o rezolutie nativa de 1920 x 1080 de pixeli si un panou TN retro iluminat cu LED-uri.

Indiferent insa de specificatiile tehnice, punctul forte al acestui model este designul. Cu o combinatie de negru si argintiu acesta se integreaza perfect in orice mediu sau pe orice birou. Datorita bezelului de doar 5 mm in 3 din 4 margini, partea de jos este exceptia, chiar si stins D2357Ph reuseste sa atraga priviri invidioase. Desi am fi preferat ca imaginea desktopului sa se duca pana in marginea panoului, din pacate, dupa cum se vede si pozele de presa, mai exista o diferenta de aproximativ 6 milimetri. Trecand insa peste asta, daca aveti in minte o configuratie Eyefinity cu 3 monitoare, D2357Ph poate sta fara probleme la baza ei. Marginea argintie de jos, care pare dintr-un material gen aluminiu eloxat, integreaza perfect si controalele sensibile la atingere necesare interactiuni cu aparatul. Legat de butoane, desi par invizibile, fiind practic ascunse in rama, acestea raspund foarte bine la comenzi.

Tot de design tine sistemul de prindere, unul dintre cele mai orginale pe care le-am vazut in ultima perioada. Desi vine cu un picior detasabil pe care ii puteti schimba unghiul, foarte atractiva este functionarea sa fara respectivul picior. Asemanator unei rame foto, D2357Ph poate sta direct pe orice suprafata plana. Din pacate, daca renuntati la picior posibilitatile de rabatare sunt limitate. Chiar si asa, vad un avantaj considerabil in implementarea acestui sistem pentru anumiti utilizatori. In ceea ce priveste grosimea acest model este incredibil de compact – 10,6 mm, particularitate care constituie un avantaj major, mai ales in spatiile restranse.

Capitolul conectica este format din doua porturi HDMI 1.4, un port VGA/D-sub, o iesire audio si una de casti. Legat de porturile HDMI 1.4, aceasta versiune este perfecta pentru continut 3D. Astfel, in cazul in care conectati monitorul la un Blu-ray Player 3D, dispozitivul recunoaste abilitatile monitorului si trimite continut ca atare. In acelasi timp, daca porniti un film de pe un disc Blu-ray 3D, monitorul recunoaste formatul si trece automat in mod 3D. Pe de alta parte insa, nu sunteti limitat sub nici o forma cand vine vorba de surse de semnal. Indiferent daca folositi un notebook, un desktop sau un receiver HD, atat timp cat foloseste o interfata HDMI nu ar trebui sa aveti nici un fel de problema.

AOC d2357Ph 300dpi RGB Spate

Ca specificatii, pe langa diagonala de 23” – 58,5 centimetri, acest model are un timp de raspuns specificat extrem de mic, de doar 2 ms, aspect care ar trebui sa incante in special gamerii.Desi personal as fi preferat un unghi mai mare pe verticala, unghiurile de vizibilitatea de 170 grade pe orizontala si 160 grade pe verticala sunt potrivite oricarui scenariu de utilizare. Un sfat ce merita luat in considerare este sa ajustati un pic unghiul panoului pe verticala pentru cel mai bun contrast. Cu toatea ca utilizarea tehnologiei LED se reflecta in cifre de contrast dinamic fabuloase, in acest caz fiind vorba de 20.000.000:1, si rata de contrast normal de 1000:1 este peste medie si se reflecta intr-o claritate a imaginii deosebita.

Desi rareori ramai placut impresionat de continutul pachetului care insoteste un produs, in acest caz, pe langa monitor, cei de la AOC au inclus un cablu HDMI aurit, un cablu VGA, un cablu audio 3,5mm la ambele capete, o pereche de ochelari polarizati si o a doua pereche – tip clips, perfecta pentru cei care utilizeaza ochelari de vedere. In functie de brand, aceste accesorii pot ajunge cu usurinta la 80-100 lei, aspect care nu trebuie neglijat.

Spre deosebire de majoritatea panourilor cu tehnologie 3D pasiva, D2357Ph de la AOC functioneaza fara probleme atat in 2D, cat si in 3D, fara nici un fel de software suplimentar. Filtrul de polarizare aplicat la acest tip de panouri 3D, desi influenteaza negativ luminozitatea ecranului de cele mai multe ori, in acest caz monitorul compenseaza foarte bine handicapul descris.

AOC D2357PH Monitor 3D intrari ionexiuni

Pe partea de 2D, modul de utilizare de altfel predominant, acest ecran nu are minusuri sesizabile. Imaginile sunt clare, poate un pic reci, iar distributia de lumina este uniforma. Nu am putut defini zone mai mult sau mai putin luminate, nici pete, partcularitate laudabila. Culorile sunt vii si in urma afisarii unor imagini de teste am ajuns la concluzia ca gamutul de culoare este foarte mare. Chiar si in imaginiile cu degrade-uri complexe nu s-au observat discrepante cromatice.

Chiar daca meniul este usor de folosit si clar ca functionalitate, utilizarea controalelor sensibile la atingere s-ar putea sa nu fie metoda preferata de interactiune pentru toti. Noroc ca nu ma incadrez in segmentul de utilizatori care are o problema cu touchscreen-urile, astfel nu am avut nevoie de nici o perioada de adaptare pentru a naviga prin parametrii de functionare. Ca functii, desi majoritatea le-ati ma intalnit de foarte multe ori, o atentie sporita trebuie acordata functiei 3D.

Ochelari 3d AOC

In ceea ce priveste abilitatile acestui panou de a afisa continut 3D, se descurca foarte bine si cand vine vorba de continut 3D nativ, dar mai sunt cateva optiuni prin care imaginile sa iasa din ecran. In special pentru filmele luate de pe internet sau cele de pe YouTube, avand in vedere ca formatele cele mai populare sunt side-by-side si top/bottom, din meniu puteti  activa modul aferent tipul de continut si in secunda urmatoare sa vedeti 3D.

Pot spune ca monitorul are un sistem laudabil de conversie. Si spun asta in masura in care, personal, nu am avut niciodata incredere in continutul convertit software din 2 in 3 dimensiuni, chiar daca am observat mici avantaje cand foloseam continut HD 720p sau 1080p. Laudabil este cel mai potrivit termen deoarece, desi rezultatele nu sunt spectaculoase de fiecare data in meniu la sectiunea 3D puteti particulariza cateva detalii care tin de acest aspect. Desi nu este cea mai confortabila metoda, dupa ce v-ati jucat un pic cu parametri veti fi uimit de rezultate. Intr-o lume ideala setarile implicite ar trebui sa fie perfecte, din pacate acest lucru rareori se intampla, iar daca mari producatori de TV-uri omit de cele mai multe ori posibilitatea de a ajusta un pic algoritmul de conversie, cei de la AOC iti permit personalizarea cu precizie a efectului. In definitiv, toti suntem diferiti, iar pe partea de vazut 3D diferentele sunt mai semnificative decat in multe alte aspecte. small d2357Ph side to left 3D 300dpi RGB

Cu setarile implicite, la imagini statice veti fi impresionat de rezultate, mai ales daca au o rezolutie mare. Daca ar fi sa ghicesc algoritmul prin care creeaza iluzia de profunzime as zice ca elementele din planul apropiat sunt pozitionate in fata in timp ce obiectele din departare sunt plasat in planul 2 sau 3. Ca un sfat, daca vreti sa impresionati pe cineva apelati la poze cu peisaje, efectul este spectaculos.

La filme, pe langa faptul ca preferabil ar fi continutul HD, am observat ca folosind setarile implicite efectul 3D exista, dar nu este foarte pronuntat. La acest capitol preferabil ar fi sa incepeti sa va jucati un pic cu parametri din meniu.

La jocuri, rezultatele sunt mixte. Intr-un FPS precum Call Of Duty sau Crysis desi veti fi impresionat de abilitatea de conversie a monitorului, vor fi situatii in care vor aparea umbre care nu ar trebui sa existe. Daca jocurile preferate sunt cele de strategie sau RPG-urile, si sunteti in cautarea unei solutii 3D, nu aveti cum sa dati gres cu acest panou. Datorita constructiei unui joc precum cel mai recent Diablo, greselile de conversie sunt extrem de rare sau lipsesc cu desavarsire.

meniu AOC D2357Ph

In cazul multor panouri 3D, mai ales pasive, de conversie se ocupa o aplicatie software intitulata TriDef. Aceasta este compatibila cu orice joc, film sau poza. Disponibila ca un trial de 14 zile de pe website-ul producatorului, din experienta mea rezultatele sunt de asemenea mixte, o mentionez insa deoarece s-ar putea in unele jocuri sa obtine rezultate mai convingatoare. Daca tot ati dat un ban in plus pe panou 3D ar fi si pacat nu incercati sa obtineti cea mai buna calitate, chiar si daca vorbim de conversie 2D – 3D. In domeniul 3D exista notiunea de sweet spot, sau ,,punct dulce” aceasta face referire la locatia perfecta pentru a consuma continut 3D aferenta unui anumit panou. In cazul acestui monitor desi respectivul punct este intre 50 centimetri si un metru distanta, daca tineti ecranul la un metru si jumatate in fata si va uitati cu doi prieteni la un film, toti trei veti fi in egala masura incantati de experienta 3D.butoane AOC D2357Ph

Per ansamblu, AOC d2357Ph este un monitor deosebit care merita toata atentia. Indiferent daca sunteti atras de dimensiunile compacte si de designul original sau de faptul ca reprezinta una dintre cele mai accesibile solutii pentru a face trecerea la 3D, si prima si a doua impresie vor fi pozitive. Desi exista utilizatori care poate ar prefera display-uri cu 120 Hz compatibile cu tehnologia NVIDIA 3D Vision, solutia celor de la AOC este mai versatila. Este compatibil cu orice tip de continut, iar prezenta a doua porturi HDMI 1.4 fac din acest monitor solutia perfecta indiferent daca il folositi in tandem cu o consola de gaming, un player Blu-ray si, nu in ultimul rand, cu un PC. Calitatea imaginii este foarte buna si, desi exista loc de mai bine cand vine vorba de conversie 2D/3D, atunci cand vizionam continut 3D nativ experienta este impresionanta. Este asa cum ar trebui sa fie. Pretul? Cam 240 euro.

AOC d2357Ph frame side to left

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail