09 mai 2012 | 16:20

Alan Wake’s American Nightmare vine pe PC!

ACTUALITATE
Alan Wake's American Nightmare vine pe PC!

Chiar daca a fost anuntat drept un joc exclusiv distributiei digitale prin Xbox Live Arcade pentru Xbox 360, noul titlu Alan Wake’s American Nightmare se indreapta acum si catre PC-uri. Remedy a anuntat lansarea noului joc si pe aceasta platforma, iar acesta este acum disponibil pe Steam pentru pre-comanda.

Cei care se hotarasc sa cumpere jocul chiar inainte de data lansarii de pe 22 mai, vor primi o reducere de 10% din pretul normal de 13,99 euro, in timp ce fanii mai vechi ai seriei, care au cumparat si originalul Alan Wake de pe Steam vor primi o reducere de 15%. Luand in considerare atentia pe care au oferit-o cei de la Remedy Entertainment portarii jocului original de pe Xbox 360 pe PC, ne putem astepta pentru American Nightmare la aceeasi atentie atat la detalii, cat si la dorintele fanilor.

Acum nu ramane decat sa stam linistiti si sa asteptam data de 22 mai, momentul in care jocul va fi disponibil pentru download de pe Steam.