The 3Rd Birthday – Credeam ca este „Parasite Eve 3” [REVIEW]

, 03 Iun, 10:08

Parasite eve The 3rd Birthday. Wow… astept jocul asta de mai bine de un deceniu, si intr-un final Square Enix s-au gandit sa ma faca si pe mine fericit. Nu vorbesc insa numai in numele meu, exista milioane de fani in lumea intreaga care au jucat acest titlu pe primul PlayStation si s-au indragostit de povestea intortocheata, dar credibila, drama, suspansul, personajele… ce sa mai, tot tacamul acestui joc constituie un clasic inca din ziua in care a fost publicat. Parasite Eve a ridicat standardele cand vine vorba de naratiune intr-un joc si a stabilit ca un personaj multi-dimensional poate face diferenta intre un joc slab si un joc reusit. Totusi, nu numai asta a diferentiat jocul pe piata, mecanica de joc, plasamentul povestii in timp, relatiile si actorii vocali au adus acest titlu la stadiul de must-play aproape peste noapte. In ’98 cand primul joc a iesit pe piata, fanii deja s-au strans imediat dupa lansare, doar ca Square sa lanseze o continuare in anul urmator, aceasta rafinand si mai mult ceea ce primul joc incepuse. Dupa care liniste. Era PS2-ului a apus, cea a PS3-ului este aproape pe sfarsite, iar Square s-au decis sa il distribuie pe … PSP?! O strategie interesanta daca imi permiteti.

Ceea ce a reusit primul Parasite Eve sa faca a fost nimic mai prejos de un miracol. Square au reusit sa combine elementul RPG cu Survival Horror intr-o maniera in care piata jocurilor nu o mai vazusera pana atunci. Singurul joc care putea sa il rivalizeze in complexitate era la acea vreme Resident Evil, dar care cam pica in fund la capitoul poveste si naratori. Totusi, si acum daca ar fi sa aleg intre atmosfera horror din Resident Evil si cea din Parasite Eve, cea din urma mi-a dat cele mai multe emotii. Nu stiu, avea acel sentiment ca tot timpul ma urmareste cineva, puteam sa simt frustrarea unei persoane in voce, avea ceva cu care pana atunci nu ma mai intalnisem. Lucruri cu care in acest 3rd Birtday nu m-am intalnit… da… l-au dat de gard. Bine, nu asa de rau, dar  nici departe nu au fost.

In acet titlu ne intalnim dinou cu Aya Brea, all around monster-killer, hottie, dar mai ales, una dintre cele mai memorabile eroine de jocuri de pana acum. Totusi, ceea ce au facut cei de la Square Enix cu acest personaj este de neiertat. De ce spun asta? Pentru ca aceasta nu se mai comporta ca in titlurile precedente, ci apeleaza mai mult la un comportament gen Lara Croft, dupa principiul: Intai tragi, dupa pui intrebari, combinat cu printul emo din Prince of Persia. In fine, Aya este recrutata intr-o unitate militara speciala, numita Counter Twisted Investigation Team, si se pare ca este singura persoana care poate folosi un sistem numit Over Dive. Acesta permite eroinei sa se intoarca in timp si sa schimbe cursul unor batalii importante cu The Twisted, care aparent, nu au distrus doar New York-ul , dar aproape au eradicat rasa umana. Aceasta masina o trimite pe Aya direct in corpurile anumitor persoane, efectiv controland-o in mod direct, fara ca aceasta sa fie implicata, sau cel putin asa se stipuleaza. Scopul acestor misiuni este de a conferi un avantaj rasei umane impotriva monstruozitatilor numite The Twisted. Cine sunt Twisted? Cand au aparut? Cine este aceasta factiune militara? De ce lucreaza Aya pentru ei? daca putem numi “lucrat” termenul de inchisa intr-o celula pana in momentul in care este practic eliberarata? De ce toata lumea incearca sa te omoare? Serios… nu am inteles nimic. Jocul nu are legatura cu restul seriei decat cu numele protagonistei si alte cateva personaje… si atat! Cu alte cuvinte, jucatorul este impins de la spate pe tot parcursul povestii si ii sunt servite cu portia bucatele de naratiune, iar acestea sunt atat de vagi incat o sa ai impresia ca firul epic a fost scris de un somalez care a dorit sa inghita ceva, dar neavand nimic de infulecat si-a varsat pofta de mancare pe cursul acestuia, inghitind bucati esentiale din poveste. Cam asta e povestea in The 3rd Birthday. De la inceput la sfarsit este pur si simplu tampa. Cursul narativ nu face nici un efort in a implica jucatorul, lasandu-l pe acesta sa se uite ca vitelul la poarta noua si sa se intrebe ce se intampla de multe ori, simtul de imersiune lipsind cu desavarsire.

Evident ca probabil cineva a gasit notitele somalezului amintit mai sus si s-a gandit sa le includa in joc, exact ca in Final Fantasy. Evident, de ce sa imi arati parti importante intr-un cinematic epic? Nu, trebuie sa citesc despre evenimentele trecute, astfel sa ma detasez si mai mult de personaje si poveste, intr-un final formand o legatura serioasa cu o bucata de hartie si nu cu un personaj de joc. Asta ca sa nu spun ca Aya, pe langa faptul ca este un exemplu de asa da, pentru toti copii emo din lume, mai are si amnezie. Pentru numele lui Dumnezeu, unde e Aya care impartea pomana gloantelor printre monstrii oribili? Unde? Numai din aceasta cauza mi-a venit sa imi sparg PSP-ul de nervi. Si nu numai Aya se intoarce in aceasta noua “imaginare” a serie. Nu … Creatorii au trebuit sa mutileze alti protagonisti din trecut, acestia comportandu-se total diferit de ceea ce erau in trecut. Eve este portretizata, dar apare atat de rar incat nu iti dai seama de ce este acolo.  Kyle Madigan se comporta de parca cineva i-a infipt o matura intr-o parte moale a corpului, tot ceea ce ii iese pe gura fiind niste balmajeli care nu au legatura cu nimic. Cel mai rau a patit-o  Kunihiko Maeda, care in jocurile precedente era un cercetator japonez in care puteai sa ai incredere. In ce l-au transformat? Intr-un pervers japonez ce imi aduce aminte de toate hentai-urile pe care le-am vazut pana acum. Pe scurt, stiu de ce producatorii nu au numit acest joc Parasite Eve 3… pentru ca nu este.

Hai sa zicem ca mi-a trecut criza de nervi din cauza povestii si trec la gameplay. Mecanica de joc nu are nimic inovativ care sa lase jucatorii cu gura cascata, dar asta este un lucru bun. Nimic care sa vrea sa iti scoata ochii de complexitate este egal cu ceva care functioneaza cum trebuie in majoritatea cazurilor. Chiar daca multi o sa il catalogheze ca un shooter, 3rd Birthday nu prea se incadreaza in aceasta categorie. Sigur exista perspectiva over the shoulder si aranjamentul armelor pe butoanele directionale, dar controlul personajului lasa usor de dorit. Aceasta se misca corespunzator, avand chiar un pas alergator, dar cameramanul betiv este isi face simtita prezenta in acest titlu. Fie te trezesti ca tragi intr-un inamic si acesta iti arata spatele, fie mergi normal si iti pozitioneaza raza vizuala intr-un punct abstract din care nu poti vedea absolut nici-un inamic, facand unele secvente destul de frustrante.

Armele din joc pot fi editate, poti sa adaugi incarcatoare cu mai multe focuri, sa imbunatatesti puterea de foc sau sa diminuezi reculul. Toate acestea fac o detasare interesanta si imi aduc aminte foarte mult de Resident Evil, cu toate ca nu vreau ca aceasta serie sa se indrepte in aceeasi directie. O alta mecanica de joc, si probabil cea mai interesanta este ca jucatorul poate sa sara din corpul unui soldat in altul fara prea mari probleme. Acesta schimba dramatic stilul de joc, avand in vedere ca moartea ta nu inseamna neaparat sfarsitul misiunii. Daca de exemplu ai murit, poti poti pur si simplu sa sari in corpul altui soldat si sa continui sa tragi in inamici fara sa fi afectat de faptul ca poate acel om avea o familie, copii, poate o bunica care tinea la el… E razboi si asta e pretul. Practic ai continuari infinite atata timp cat ai soldati in care sa iti transpui mintea. Dar asta nu este tot. Sistemul Over Dive care ii permite eroinei sa topaie din corp in corp fara prea multa durere de cap permite si doua mecanici de joc bazate fie pe quick time event fie pe activare sporadica. Quick time event-ul este de fapt un triunghi ce apare in momentul in care lovesti de un anumit numar de ori un inamic, acesta dandu-ti abilitatea sa ataci mental creatura si sa faci destul de mult damage. Iar cel cu activare sporadica se numeste Liberation,dar care sincer sa fiu, n-am putut sa il folosesc la adevarat sa valoare decat intr-un anumit punct al jocului. Acesta se umple in timp ce impusti inamici, iar la momentul activarii nu face nimic altceva decat sa te lase sa te misti extrem de repede. Din pacate durata sa este extrem de scurta, iar problema majora este ca pe cat de scurt este, nu iti modifica decat viteza de miscare, facand mecanica extrem de plictisitoare.

In timpul misiunilor vei acumula AND, acesta constiuind elementul RPG reminescent din titlurile precedente. Impartit in doua categorii, rar si normal, acestea iti dau diferite bonusuri precum mai multa viata, capabilitatea de a incarca mai repede sau pur si simplu iti incarca Liberation state-ul mai repede, dar in rest nu prea au fost explorate la adevarata valoare. Fiecare dintre aceste secvente AND poate fi upgradata odata ce joci cu ele din ce in ce mai mult. Comparativ cu al doilea titlu in care iti prindeai urechile in complexitatea de alegeri, aici acesta este doar o umbra precara a ceea ce a fost un RPG extrem de complex.  Cea mai mare distractie ramane sa te joci cu armele din dotare si sa le editezi cum crezi de cuvinta, dar si posibilitatea de a o imbraca pe Aya in diferitele constume disponibile. Nimic nu este mai distractiv decat sa vezi o menajera franceza cum impusca in stanga si in dreapta.

Grafica in 3rd Birthday pe de alta parte mi-a placut. Secventele cinematice sunt o opera de arta, dar vocile americane mi-au facut urechile sa sangereze. Inteleg ca exista nevoia ca publicul american sa inteleaga ceea ce se vorbeste intr-un joc japonez, dar, alegerea actorilor este un element extrem de important. Aya este o combinatie intre chitaitul cantat al lui Avril Lavigne si vocea lui Oprah, iar restul personajelor nu trasnmit nici-un fel de emotie prin voce. Totusi, daca activezi vocile in japoneza si subtitrarile in engleza jocul ofera o alta perspectiva aproape instant. Nu stiu ce se intampla cu cei de la Square Enix, dar, in ultime vreme cel putin, aleg actori vocali din ce in ce slabi pentru vocile americane.

Ok, presupun ca exista cineva care citeste acest articol si se intreaba de ce nu am spus nimic despre faptul ca toate hainele din joc pot fi distruse pana la izmene. Ei bine, am pastrat ce e mai bun la sfarsit. Motorul grafic folosit in acest joc este destul de avansat, chiar si pentru un PSP, avand in vedere ca in timp ce esti lovit de inamici pierzi nu numai viata dar si bucati din vestimentatie. Interesant mod de a atrage atentia, dar si destul de ieftin in acelasi timp. Bine, se vad si vanatai si taieturi pe corpul lui Aya, dar hai sa fim seriosi, cine se uita la ele? Totusi exista o limita la cat de pervers poate fi un om. Sincer sa fiu, nu vreau sa vad o tanara blonda virtuala, aproape goala, cu sange si tot felul de vanatai de ea, in timp ce este acoperita de tot felul de chestii ciudate de la inamici. Parca acela este momentul in care trebuie sa inchid PSP-ul si sa ma duc sa caut pe youtube genericul de la Bucuria copiilor, doar pentru a imi aduce aminte ca sunt normal la cap. Iar ceea ce este mai rau, masochismul producatorilor nu se opreste aici. Pentru a vedea o secventa cinematica de 20 si ceva de secunde in care Aya face un dus, care apropo este cenzurata, trebuie sa termini jocul de 50 de ori. Da… atat de bolnavi la cap sunt. Evident ca au aparut salvari pe net care fac asta. Asa ca gradul de ciudatenie este indeplinit de altii.

Concluzie: Daca esti un fan al primelor doua jocuri nu pune mana pe acest joc. Cu tot respectul pentru cei de la Square, dar au macelarit acest titlu in asa fel in cat nu o sa ma mai pot uita la Aya ca inainte. Dar daca esti un fan al shooterelor bunicele si cauti ceva mai orientat catre actiune, atunci 3rd Birthday este jocul pentru tine. Nu este un joc bun, este un joc bunicel, dar povestea tampa si personajele uni-dimensionale nu ajuta cu nimic pentru a impinge povestea inainte. Daca se lipseau de ele si lasau doar jocul fara nici un fel de explicatie faceau un bine.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Mama, chiar ma gandeam sa-l incerc si nu stiam daca se merita, ma bucur ca ti-a picat in mana! Felicitari, super review.

Ce review…m-ai cam lasat prost :)) Foarte fain, si mie mi se pare cam slab jocul, pentru ce voia el sa para.

Pentru un joc de PSP eu zic ca e destul de fain, se merita incercat, dar cum ai spus si tu, numai pentru cei care nu au jucat primele jocuri.

Mai bine asteptau NGP-ul, poate asa ar fi aratat mai bine, oricum e ok si asa!

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail