09 nov. 2011 | 11:02

Sapphire Radeon HD 6670 Ultimate – Performanta pentru mainstream [REVIEW]

REVIEW
Sapphire Radeon HD 6670 Ultimate - Performanta pentru mainstream [REVIEW]

Acum cateva luni, cand au fost lansate noile serii de placi grafice AMD Radeon 6000 toata lumea se astepta la o explozie de performanta din partea acestora. Nu mare a fost surpriza tuturor cand majoritatea erau catalogate sub seria 5000 ca si performanta insa veneau cu un pret imbatabil. Un element la care s-a lucrat intens in laboratoarele de dezvoltare AMD a fost consumul de curent al placilor grafice. Inginerii AMD au inca un concept diferit si foarte sanatos dupa parerea mea, ca o placa grafica creata pentru 3D nu trebuie sa aiba un consum de curent mare atunci cand nu este folosita in mediul desktop de exemplu. Din acest motiv noile serii au consumuri de curent nesemnificative atunci cand utilizatorul nu ruleaza un joc 3D pe sistem. Avizi dupa performanta maxima multi dintre utilizatori au ales variantele mai costisitoare de placi grafice sau au ramas cu cele din seria 5000.

Radeon HD 6670 promitea destul de mult avand in vedere cipul folosit insa in ultima vreme variantele de referinta nici nu se mai gasesc. Integratorii precum ASUS, GIGABYTE sau SAPPHIRE (sunt asezate in ordine alfabetica numele deci nu va ganditi prea departe) au decis ca e mai bine sa foloseasca un PCB propriu si setari si modulatoare de tensiune proprii precum si sisteme de racire proprii. Acest lucru se datoreaza flexibilitatii cipului din HD 6670. Prima varianta care a trecut pe la noi prin laborator dar din diverse motive abia acum si-a facut loc pe bancul de proba este varianta Ultimate de la Sapphire.

Diferenta fata de alte modele este ca aceasta detine o racire 100% pasiva avand astfel un nivel de zgomot egal cu zero decibeli in functionare. Radiatorul este de dimensiuni destul de mari necesitand utilizarea a doua sloturi adiacente in computer. Pentru transferul de caldura de la cipul grafic la radiator sunt folosite 2 heatpipe-uri de dimensiuni generoase din aluminiu, personal as fi preferat cupru, insa costurile de productie au fost se pare deosebit de importante.

Sapphire Radeon HD 6670 Ultimate – Pachet

Pachetul este destul de generos pentru o placa grafica. Producatorul s-a gandit ca ar fi cazul sa includa mai multe accesorii in acesta pentru a iesi cat mai mult in fata spre deosebire de ceilalti integratori. inauntrul acestuia regasim pe langa placa grafica, obisnuitul CD de instalare, manualul de utilizare, un adaptor DVI VGA si un cablu HDMI. Mai exista un voucher pentru Sapphire Select Club ce ofera accesul la software, competitii precum si la o serie de reduceri pentru jocuri ce se gasesc pe site-ul acestora. Dupa cum se obisnuieste mai nou regasim si voucher-ul cu codul de activare pentru DIRT 3.

Sapphire foloseste dupa cum am precizat mai sus propriul lor PCB de culoare albastra pentru aceasta placa si propriul sistem de racire dual slot cu doua heatpipe-uri.Daca ne uitam mai atent placa nu detine un conector de CrosffireX ceea ce inseamna ca nu este construita sa functioneze in mod multi card. Vorbim totusi de un model mainstream care nu a fost gandit pentru asa ceva.

La capitolul conectori Sapphire s-a decis sa mearga pe o varietate cat mai mare, avem astfel HDMI 1.4, Display Port 1.2 si DVI Dual Link. 6670 Ultimate suporta tehnologia Eyefinity (conectarea a 3 monitoare simultan la o rezolutie FullHD) si modul stereoscopic pentru cei care detin un monitor sau televizor si ochelarii aferenti. Suportul pentru stereoscopic 3D este complet insa avand in vedere performantele mai reduse ale placii se poate folosi mai degraba pentru editare sau vizionare de continut video 3D decat pentru jocuri video.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Sapphire radeon HD6670 Ultimate/|width=480]

Sapphire Radeon HD 6670 Ultimate – Specificatii

Procesorul grafic detine o serie de 480 de unitati de stream, 24 unitati de texturare si acces la 1 GB GDDR5 memorie video prin intermediul unui bus de 128 biti. Suportul pentru PCI Express 2.1 este nativ, de asemenea si pentru DirectX 11 si Direct Compute. GPU-ul este tactat la 800 MHz iar memoria grafica la 1000 MHz (4GHz).

Specifice serii noi de placi grafice sunt instructiunile pentru accelerarea continutului HD, lucru ce se intampla si la seriile mai vechi insa cu un ajutor substantial din parte procesorului sistemului, si de asemenea reducerea zgomotului si imbunatatirea culorilor atat la codare cat si la codarea materialelor video.

Sistemul de test folosit a fost cel cu care testam si pana acum. Vom reveni cu o serie de teste efectuate impreuna cu procesorul AMD 3850, atat comparativ cat si impreuna cu placa grafica din acesta. Benchmark-urile au fost repetate pentru a verifica corectitudinea acestora. Am incercat sa folosim mai putin script-urile pentru jocuri si sa mergem pe varianta clasica, FRAPS, inregistrand numarul de cadre pe secunda ale jocului si facand o medie pe parcursul a catorva nivele pentru a obtine o serie de rezultate cat mai realiste. Unul dintre cele mai importante aspecte ale rularii unui joc este numarul minim de cadre pe secunda la care ruleaza acesta. Daca aceasta cifra se situeaza sub 30 atunci experienta devine mai putin placuta, daca este peste 30 fluiditatea jocului este mult mai ridicata.

Portal 2 – Jocul foloseste motorul Source al celor de la Valve fiind asfel solicitant la nivel mediu pentru hardware. Testele au fost facute la rezolutia de 1680×1050 si 1920×1080 iar rezultatele au fost chiar impresionante.

1680×1050Medium FPS – 39

1920×1080Medium FPS – 28

Dirt 3 – Jocul cu care placa vine in pachet ca bundle nu putea fi ignorat ca si suport pentru benchmark-uri. Avand un engine ceva mai complex a fost ceva mai solicitant pentru placa grafica fiind jucabil la o rezolutie mai mica.

1680×1050 – Medium FPS – 29

1920×1080 – Medium FPS – 21

3D Mark 2011 – Binecunoscutul 3D Mark isi face treaba si acum intr-un mod foarte corect fiind la curent cu noile procesoare grafice si cu performanta acestora. In modul performance am obtinut aproximativ 1818 Puncte, decent pentru capabilitatiela acestei placi.

Unigine Heaven – Daca tot dispunem de benchmark-ul celor de la AMD ne-am gandit sa il folosim de data aceasta pentru a vedea cum se descurca noile modele de placi grafice. Unigine Benchmark a inregistrat doar 14,4 cadrepe secunda determinand faptul ca aceasta placa nu este construita chiar pentru ultimele generatii de jocuri.

Un alt test interesant de realizat a fost conversia unui fisier video de 3,7 GB la rezolutie 1920×1080 intr-un fisier de dimensiuni mai reduse la o rezolutie de 720×576 pentru a putea fi vizualizat pe un telefon mobil de exemplu. Avand in vedere ca pentru acest test am folosit un procesor puternic, un core i7 980X, un procesor foarte rar de altfel care a reusit sa codeze acest material in 63 de secunde fata de placa grafica care a terminat codarea in numai 48 de seunde este destul de utila aceasta functie. Nu mai este nevoie astfel sa detineti cel mai puternic procesor pentru codare video cand aceasta poate fi facute prin intermediul placii grafice.

Temperatura acestei placi este intr-adevar putin mai ridicata decat a variantei standard ce foloseste si un ventilator pentru racirea componentelor. Astfel daca varianta normala atinge undeva pe la 65 de grade in momentul in care este solicitata modelul Ultimate ajunge chiar la 80 de grade. Nu este cazul sa va faceti probleme acestea sunt temperaturi normale pentru cipurile grafice.

Radeon HD 6670 Ultimate e o placa gandite in special pentru sistemele mici de birou sau cele pentru media center, silentioase, suficient de rapide si capabile si de a rula un joc la detalii putin mai reduse atunci cand este nevoie.