BenQ W1100 – Cea mai buna alegere pentru cinema la tine acasa! [REVIEW]

, 01 Iul, 12:24

BenQ se mandreste cu o gama destul de larga de produse disponibila la noi in tara si de asemenea si cu preturi foarte reduse in comparatie cu ceilalti competitori. Printre aceste produse cele mai des intalnite au fost proiectoarele si monitoarele pentru PC. Segmentul de televizoare se refera doar la cateva modele cu diagonale reduse. Produsele acestora ofera un raport calitate pret foarte bun iar acest lucru se intampla dintr-un anume motiv, ei nu sunt doar integratori ci si producatori directi ai componentelor. Astfel pentru monitoare ei isi produc singuri panourile iar la proiectoare in mare parte sunt de asemenea produse integral in fabricile acestora. Acest lucru permite scaderea pretului si siguranta de a folosi tehnologii noi de fiecare data.

Proiectoarele sunt un segment aparte care are nevoie de o promovare mai intensa. Acestea nu sunt vazute ca un must-have cum e cazul televizoarelor si sunt mai populare in segmentul de business decat pentru utilizatorul de rand. Ce trebuie sa inteleaga acesta din urma este ca un proiector va oferi o imagine mai mare decat un televizor achizitionat la acelasi pret si o experienta mai placuta in cazul vizionarii de filme. Sincer mie personal nu imi place sa privesc un televizor cu un contrast si o luminozitate foarte ridicate pe o perioada de 2-3 ore cat timp vizionez un film. Mi se pare destul de obositor. Prefer o experienta mai apropiata de cinematograf la o diagonala mai mare si un nivel al contrastului si luminozitatii mai reduse.

BenQ W1100 este ultimul proiector lansat de compania cu acelasi nume care se adreseaza exact acelui segment care doreste calitate si rezolutie dar care nu doreste sa scoata din buzunar mii de euro pentru a o obtine. Specificatiile acestuia surclaseaza orice alt model la pretul de aproximativ 5.000 lei. Din pacate piata proiectoarelor de la noi din tara nu ofera prea multe solutii care sa concureze cu modelul prezentat de noi asa ca nu vom avea parte de o comparatie directa, cel putin nu inca.

Mai jos aveti un tabel cu specificatiile complete ale acestui proiector.

[table id=77 /]

Si, de ce nu, si o galerie de imagini ale acestui produs.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/benq w1100/|width=480]

Din punct de vedere estetic acesta este aproape identic cu modelul de varf, lansat putin mai demult W1200. Aceeasi carcasa rotunjita si aceeasi combinatie de finsaje mate si lucioase precum si aceeasi combinatie de culori alb si gri s-au folosit la constructia acestuia. Nu are trebui sa ne deranjeze faptul ca se va vedea murdaria destul de repede pe carcasa acestuia avand in vedere ca locatia optima de montare a acestuia este pe tavan, insa ofera un aspect destul de elegant si camerei celor care il vor pozitiona pe un birou sau o masuta mai inalta. Blocul optic este de dimensiuni destul de mari, fapt ce denota o distanta minima de vizionare destul de redusa. Astfel de la 1.3 metri se poate obtine o imagine proiectata cu diagonala de aproape 70 cm. Recomandam o distanta de vizionare de macar 2.5-3 metri pentru a ne delecta cu o diagonala de 2.4 metri, bineinteles acolo unde este loc  pentru aceasta. Exista un zoom optic de 1.5x care ne permite obtinerea unei astfel de diagonale, la o distanta relativ redusa, gandita pentru o sufragerie cu o lungime maxima de 3 sau 4 metri.

Conectica acestuia ofera posibilitatea intrarii semnalului pe oricate surse diferite dorim. Astfel pentru PC-uri avem conexiuni D-SUB sau HDMI 1.3, doua la numar, iar pentru alte dispozitive precum DVD playere sau Blu Ray playere putem folosi intrarile analogice, Compozit, S-Video sau intrarea de tip Component. Porturile USB si serial sunt pentru service si reglaje, un utilizator obisnuit nu va avea acces la ele. Am ramas placut surprins sa regasesc si porturi audio de tip RCA precum si de tip Jack 3.5 mm si de asemenea si o iesire de 12V pentru un ecran cu actionare electrica.

Din punct de vedere hardware proiectorul este dotat cu un cip Texas Instruments, Dark Chip 2 (DC2) care in conjunctura cu lampa de 230 W si optica foarte buna ofera o luminozitate de 2000 ANSI lumeni si o rata de contrast de 4500:1 care s-a dovedit a fi destul de exacta dupa masuratorile facute. De asemenea o surpriza placuta este si procesarea de imagine pe 10 biti prezenta atat la W1200 cat si la W1100, care ofera un nivel de culoare mai ridicat.

Pe partea de audio beneficiem de 2 difuzoare cu o putere totala de 20 W, surprinzator de mult pentru o pereche de boxe integrate si suficient de puternice pentru a renunta la boxele computerului, in cazul in care acestea nu sunt de tip 5.1 sau au o putere mai ridicata decat cele ale proiectorului.

La momentul instalarii am observat lipsa corectiei optice a imaginii, problemele legate de colturi sau de imaginea de tip trapezoidala fiind rezolvate cu ajutorul b Mai exista varianta pozitionarii perfecte a proiectorului fata de peretele de proiectie insa acest lucru e mai dificil pentru utilizatorii casnici care nu au gandit o sala de priectie speciala pentru acest scop. Reglajele de Focalizare si de Zoom sunt accesate prin intermediul celor doua inele de deasupra obiectivului si se pot face in pasi foarte mici si precisi.

Alte aspecte din punct de vedere al reglajului pot fi mentionate ca utile sunt picioarele din spate, ce se pot regla pe inaltime si cel din fata centru pentru un reglaj rapid al inclinarii acestuia fata de ecranul de proiectie. Uneltele de calibrare si optiunile meniului sunt surprinzator de complexe si ofera un grad avansat de reglaje care vor incanta pe orice utilizator chiar si pe cinefilii cu experienta. Exista si un motiv pentru care exista insa atat de multe controale digitale ale imaginii, in principal acesta este lipsa controalelor de tip analogic.

De asemenea am observat si cateva elemente mai putin placute la acesta asupra carora nu putem insista foarte mult avand in vedere pretul. Este vorba de nivelul de negru care nu este foarte puternic, astfel exista zone in partea de sus si in laterale unde culoarea neagra pare mai degraba un gri sters, in anumite situatii in functie de imaginea proiectata acele zone devenind putin deranjante. Un alt aspect mai putin placut este lipsa claritatii in acele zone mai sus mentionate. Focalizarea nu se face perfect pe toata suprafata proiectata problema fiind din nou marginile laterale si colturile. Aceasta situatie o intalnim indeosebi in cazul in care proiectorul este situat la o distanta mai mare de 3,7 metri de ecranul de proiectie. Nu trebuie sa va ingrijorati insa, situatii de genul celor mentionate mai sus apar la multe din produsele care au un pret mai redus si un set de specificatii performante. Ele nu sunt insa deranjante decat pentru cei cu o experienta ceva mai longeviva in acest domeniu si nu vor deranja un utilizator obisnuit care nu este atat de atent la detalii de genul acesta.

Un detaliu la care merita sa fim atenti este telecomanda. In primul rand aceasta detine ceea ce putine aparate de acest gen au, si anume iluminarea butoanelor. De cate ori nu a trebui sa aprindeti lumina sau sa cautati pe intuneric anumite functii ale telecomenzii, bineinteles acelea care nu le folositi prea des ca reglajul de volum sau exagerat de des ca schimbatul canalelor? Aceasta detine o mare parte din functiile importante si reglajele mai des folosite direct ca butoane in partea de jos iar in partea de sus intrarile de video sunt usor accesibile.

In ciuda elementelor pe care nu le-am apreciat la W1100 acesta este un proiector foarte bun. Ofera imagini puternice si clare chiar si in incaperi luminate, nu este deci nevoie de obturarea completa a ferestrelor pentru a vedea cat de cat proiectia. Poate fi folosit de asemenea si in scopuri educative, intr-o sala de clasa sau chiar si la birou, multe dintre proiectoarele pe care le-am vazut cel putin in astfel de medii fiind mai slabe decat W1100.  Daca decidem insa sa obturam complet sursele externe de lumina vom realiza ca imaginea produsa de acesta este foarte puternica, luminoasa si ofera niste culori vibrante comparabile chiar cu cele ale unui televizor. Este optiunea suprema de vizionare a continutului multimedia acasa, in confortul caminului nostru.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail