3D – Inventar dupa un an [PARTEA A II-A]

, 12 Iun, 03:11

Vorbeam in urma cu catva timp, in prima parte a acestui ,,inventar” , despre conceptul de 3D, de varietatea din ce in ce mai mare de surse pentru acest tip de continut, de modurile in care puteti genera filme sau poze in 3 dimensiuni, dar, mai ales, de imposibilitatea de a influenta intr-o directie sau alta acest trend.

3D-ul vine peste noi cu o viteza coplesitoare, iar singura noastra optiune, daca vrem sa ne aflam in curentul de ,,early adopters” este sa-l imbratisam asa cum se cuvine: cu un ansamblu de scule competitive si un set de informatii avizate. De partea a doua incercam sa ne ocupam aici, in ceea ce priveste bugetul de scule insa, din pacate aceea e o alta socoteala.

Scule, dispozitive, ansambluri si ecosisteme

toshiba qosmio x770 3d

Daca in ceea ce priveste optiunile de a obtine continut 3D am incercat sa sintetizam o mare parte din posibilitati in prima partea a acestui articol, in partea a doua ne vom ocupa de consum. De ce ai nevoie, dar mai ales ce optiuni merita luate in calcul cand vine vorba de redarea continutului in 3 dimensiuni atat acasa, cat si in deplasare.

Inca de la aparitie, piata s-a sectionat extrem de radical in ceea ce priveste tehnologia folosita pentru afisarea continutului 3D. Pe de o partea intotdeauna au existat si vor exista display-uri cu tehnologie 3D pasiva care folosesc ochelari ieftini iar pe de alta parte intotdeauna vor exista panouri 3D active care folosesc ochelari activi, mult mai scumpi, dar care, cel putin in teorie ofera privitorului o experienta 3D mai performanta. Pentru a intelege lupta formatelor, in primul rand trebuie sa intelegeti pe ce se bazeaza iluzia de 3D si de ce, in extrem de multe cazuri, experienta consumului de continut in mai mult de doua dimensiuni nu este una dintre cele mai placute.

In primul rand, indiferent daca vorbim de 3D pasiv sau activ, ambele tehnologii profita la maxim de puterea creierului uman pentru a scoate elementele din ecran. Pentru a intelege mai bine de ce exista aceast efort de a afisa doua imagini diferite, fie intretesute, fie alternante, pentru a vedea lucrurile in 3 dimensiuni ganditi-va la un lucru simplu: In viata de zi cu zi cand va uitati la un obiect, datorita distantei de cativa centimetri dintre ochi, obiectul respectiv este vazut din doua unghiuri diferite. Chiar daca distanta este foarte mica, obiectul respectiv cu un ochi este vazut din partea dreapta iar cu celalalt din partea stanga. Incercand sa respecte acelasi principiu precum cel descris mai sus, un ecran 3D afiseaza intr-un mod sau altul un cuplu de vederi, un pic defazate, ale unui obiect, ansamblu de obiecte sau a unei scene intregi, iar acest scenariu se repeta pentru fiecare cadru al unui film.

Pentru a crea iluzia de 3DLG R590 3d tehnologiile mentionate mai sus au grija ca, printr-un anumit algoritm, respectivele vederi, diferite, sa ajunga la ochiul caruia ii sunt dedicate. Daca o tehnologie este bine implementata, sau continutul 3D este optimizat incredibil de bine, in aceeasi secunda creierul face, ce face el mai bine, pupa imaginile transformandu-le intr-o viziune in 3 dimensiuni.

Chiar daca conceptul sau tehnologiile nu sunt extrem de importante, in detaliu, merita sa retineti un singur lucru, indiferent de tehnologia pe care o adoptati, in orice moment puteti trece de la utilizarea unei tehnologii la alta, dintr-un motiv extrem de simplu: continutul este acelasi. Un disc Blu-ray 3D este unul singur, continutul extrem de popular pe internet 3D side-by-side este de asemenea unul singur, nu mai ramane decat televizorul, unde cu siguranta aveti mai mult de o optiune.

Tehnologia 3D pasiva


LG Cinema 3D Hero

Chiar daca modelul testat in saptamanile trecute intitulat este una dintre cele mai bune dovezi ale evolutiei in domeniul 3D-ului pasiv vom incerca sa surprindem in cateva cuvinte mult mai multe detalii legate de ceea ce inseamna aceasta tehnologie. Chiar daca in casele oamenilor 3D-ul activ probabil ca a ajuns primul, 3D-ul pasiv are un avans teribil la popularitate. Este peste tot. Orice film pe care l-ati vazut vreodata la cinema, chiar si la IMAX folosea o tehnologie pasiva. Chiar daca transmisiunile TV 3D la noi sunt ,,intr-un stadiu asa de incipient incat lipsesc cu desavarsire”, in Anglia, de exemplu sau SUA, trebuie retinut ca toate transmisiunile vin sub forma pasiva, chiar si 2D side by side. Legat de acest tip de transmisiune sau chiar si cabluri, interfete, dispozitive, secretul este compatibilitatea. Un standard este mult mai usor adoptat daca vine fara investitii majore de implementare. 3D-ul pasiv side by side este un tip de continut care trece fara probleme prin acelasi cablu HDMI de acum cativa ani, suporta aceleasi receivere pe care le aveti deja iar lucrurile merg fara configuratii majore, ca sa nu mai mentionam de dispozitivele de tip recorder care pot capta fara probleme un continut video side-by-side, chiar daca au deja cativa ani de cand stau sub TV. In cazul 3D-ul activ situatia este complet diferita, totul trebuie schimbat, si tot ce aveti in casa trebuie modernizat.

HP Envy 17 3D

Traim intr-o lume guvernata de economie si preturi iar 3D-ul pasiv este parca construit exact pe aceste fundamente. Pentru ca un televizor sa fie 3D pasiv este suficient ,,un strat de vopsea in plus.”. O pelicula care polarizeaza continutul intretesut in asa fel incat se separa si se creaza o imagine pentru lentila ochiului drept si a ochiului stang. Daca mai luam in considerare si faptul ca ochelarii pasivi inca sunt de 50 de ori mai ieftini decat cei aferenti 3D-ului activ, nu mai ramane decat sa ne luam 10 perechi.


Marele handicap al 3D-ului pasiv este rezolutia mai mica. Prin faptul ca continutul este intretesut 3D, adica o linie este pentru ochiul stang, iar o linie este pentru ochiul drept, se pierde jumătate din rezolutia pe verticala, context in care daca ar fi sa masuram, un continut Full HD pe acesta va deveni 1920 x 540. In cazul in care va intrebati la ce nivel va afecteaza acest handicap raspunsul este aproape nici unul, mai ales daca va aflati la 2-3 metri de ecran. Un avantaj major al algoritmului de intretesere este faptul ca, atata timp cat ambele imagini, pentru ochiul drept si stang, sunt afisate simultan, se elimina in procent de 100% flicker-ul si dublarea imaginii.

Tehnologia 3D activa

Dell Alienware M17x R3

Daca va intereseaza cea mai mare rezolutie, asociata desigur celei mai mari calitati ai imaginii, 3D-ul activ este singurul care ofera continut 1080p real, pentru fiecare ochi in parte. Imaginea pentru ochiul stang si imaginea pentru ochiul drept alterneaza la o viteza de minim 120 ori de secunda in timp ce lentila stanga si lentila dreapta a ochelarilor pasivi se inchide si se deschide sincron cu aceasta viteza pentru ca dumneavoastra sa aveti 60 de cadre pe ochiul stang si 60 de cadre pe ochiul drept. Viteza cu care se intampla acest procedeu ofera creierului iluzia ca lucrurile care se desfasoara pe ecran chiar sunt 3D. Prin fapul ca imaginile pentru fiecare ochi sunt alternate acestea pot fi la orice rezolutie, inclusiv Full HD, fapt care este imposibil in cazul tehnologiei 3D pasive. Indiferent de formatul folosit pentru transmiterea continutului 3D pasiv, intotdeauna veti pierde jumatate din rezolutia continului. Tinand cont ca discurile Blu-ray si unele jocuri vine cu continut 1080p aveti toate sansele ca tehnologia 3D activa sa fie singura care va permite sa vedeti respectivul tip de continut la rezolutia nativa.

Dell Alienware 17x 3D Laptop with Klipsch Audio

In unele situatii metoda de polarizare a luminii are sanse sa lumineze sau sa intunece anumite imagini ca o repercusiune a algoritmului folosit, in timp ce un ecran 3D activ prin faptul ca alterneaza imaginile, iar prin wireless sincronizeaza rata de schimbare a imaginii cu ochelarii, intotdeauna calitatea imaginii va fi ireprosabila. Problema legata de crosstalk, sau dublarea imaginii, a fost mult mai deranjanta la generatiile anterioare de TV-uri decat acum si era un rezultat al unei rate de refresh nu foarte mari. In acest context, datorita faptului ca, in momentul in care noua imagine (pentru ochiul drept, de exemplu) apare pe ecran vechea imagine avea sanse sa mai fie inca pe ecran, imaginea afisata parea dubla. Din pacate pentru a trimite continut 3D cu rate de transfer asociata un 3D activ toate dispozitivele din casa trebuie schimbare, ca sa nu mai amintim de infrastructura, in momentul in care vom primi 3D de la operatorul de televiziune, cabluri, TV box-uri, receivere toate trebuie inlocuite. La cat a durat, mai ales in tara noastra, pentru a vedea continut HD, chiar si pentru cateva posturi, trecerea la 3D are mari sanse sa mai dureze multi ani, foarte multi ani, deci hai sa nu ne facem griji pentru transmisiuni 3D la TV, cel putin nu acum.

Samsung UE40D6500

Un membru impozant al noii generatii de 3D TV-uri active este UE40D6500 de la SAMSUNG. La aproximativ 4600 lei acesta vine cu o pereche de ochelari extrem de usori, mult mai subtiri decat vechile modele si face o treaba foarte buna atat in ceea ce priveste redarea de continut 3D cat si 2D. Fiind un SmartTV, acesta integreaza si un magazin de aplicatii din ce in ce mai consistent, iar daca bugetul va permite, cu ,,doar” 700 lei puteti achizitiona si un webcam pentru a folosi Skype pe TV.

Toshiba 3D Dynabook 620x465

In ceea ce priveste consumul de continut 3D on the go optiunile se rezuma la notebook-uri. Cu ajutorul, preponderent, al sistemului NVIDIA 3D Vision, iar mai recent a alternativei de la AMD, este o solutie extrem de fiabila pentru gaming portabil in 3D dimensiuni un notebook capabil de 120Hz. Chiar daca vorbim doar de 3D activ, daca ecranul este unul de 17 inci de exemplu , sau chiar si de 15” in unele cazuri, o experienta 3D are toate sansele sa fie suficient de imersiva incat sa justifice investitia.

ASUS G51j 3D

Daca in urma cu cativa ani deja, singura optiune se rezuma la un notebook de la ASUS, G51J 3D, acum portofoliul s-a largit considerabil. Tinant cont ca efectul este mai impresionant in conditiile in care ecranul este mai mare, numarul notebook-urilor capabile de afisarea continutului 3D, cu ecran de 17 inci a devenit, in timp, mai mare. Cateva exemple puteti vedea testate si la noi pe site, iar cateva le asteptam sa poata macar fi achizitionate in tara noastra. Din ultima categorie face parte noul Alienware M17x cu ecran Full HD 3D de 17 inci iar din prima categorie face parte VAIO F21 3D cu ecran de 16 inci. In ceea ce priveste portofoliul ASUS din acest segment de produse, G73SW-91084V este un exponent foarte bun al performantei in 3 dimensiuni pe un ecran de 17,3 inci. Daca Toshiba sau HP sunt mai pe gustul dumneavoastra, si aceste companii au notebook-uri competitive cu abilitati de gaming 3D, fiind doar o chestiune de timp pana in momentul in care toate companiile vor crea macar unul sau doua model e pentru acest segment de piata.

Asus G73SW-91084V

Ce urmeaza?

Ca viitorul este in 3D dimensiuni este inevitabil, ca speram ca acel viitor sa nu implice ochelarii de nici un fel pentru consumul de continut este de asemenea o constanta, din pacate traim in prezent iar optiunile acum sunt extrem de bine definite. Daca va incanta un ecran 3D de mari dimensiuni, cu un pret bun, mai ales daca luam in considerare pretul derizoriu al unei perechi de ochelari, care vine fara nici un fel de batai de cap, tehnologia pasiva este directia spre care trebuie sa va orientati. Daca sunteti fanatic Full HD si este vital ca putinele discuri Blu-ray 3D pe care le aveti sa le consumati la rezolutia nativa a continutului, indiferent de costurile implicate, 3DTV-urile active incep sa fie din ce in ce mai performante si, trebuie sa va orientati neaparat catre un astfel de panou.

La notebook-uri este simplu, doar brandul si designul vor dicta configuratia spre care va orientati, eventual un raport pret performanta, in rest, aproape toate portabilele cu panou 3D vin cu procesor Core i7 de la Intel, 4, 8 sau, de ce nu, 16 GB RAM si cu o placa video de ultima generatie extrem de performanta. Ce sentiment va trezeste un cip grafic GTX 460M sau Radeon HD 6970M in laptopul din ghiozdan?

SONY VAIO F21 3D


Citeste si: 3D – Inventar dupa un an [PARTEA I]


Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

ASs mentiona si placa GTX 560M – care ofera performante mult mai bune fata de GTX 460M

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail