Secunia PSI: ține-ți softul în formă maximă

, 25 Feb, 17:05

secunia1

A-ți menține tot softul din computer updatat în permanență poate lua proporțiile unui job part-time. Și cum nu toate softurile știu să verifice actualizările, prea multe variante nu ai, în afară de a umbla pe toate site-urile producătorilor pentru a verifica tu dacă au apărut versiuni noi, chestie care poate dura destul de mult.

Secunia PSI (Personal Software Inspector) este un excelent instrument de securitate, cu ajutorul căruia poți elimina eventualele vulnerabilități din programele tale, de regulă generate de versiuni neactualizate ale acestora. Cu Secunia împuști, așadar, mai mulți iepuri, asigurându-ți securitatea prin aplicarea soluțiilor sugerate de soft pentru eventualele probleme descoperite, și îți menții și programele updatate, întrucât cea mai frecventă recomandare este instalarea celei mai recente versiuni a programului.

secunia3

Secunia te informează și despre care programe folosite de tine au fost scoase din uz, adică nu mai sunt actualizate de producătorii lor și, mai ales, care dintre softurile tale sunt nesigure și de ce. Este bine, totuși să mergi și pe site-ul programului în zona Advisories pentru a afla detalii despre vulnerabilitatea raportată, întrucât unele dintre ele pot fi controversate, cum este cazul vulnerabilității Firefox, despre care nu există prea multe detalii și nu a putut fi reprodusă de cei de la Mozilla.

secunia4

Dacă te simți competitiv, vei afla și scorul calculatorului tău, comparativ cu restul calculatoarelor din România, și vei fi fără îndoială flatat să constați că ești mai bun decât media. Programul poate fi lăsat să lucreze în permanentă cu o iconiță în System Tray sau poate fi pornit doar atunci când te simți… vulnerabil. Alegerea îți aparține.

Descarcă Secunia PSI de pe Playtech

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail